24 noiembrie 2017.
În prezența vicepremierului Paul Stănescu, la Botoșani se semna contractul de finanțare pentru drumul de 106 kilometri al județului, denumit de comunitatea europeană, strategic.
La un an distanță s-a reușit în sfârșit scoaterea la licitație a lucrărilor, după ce în toată această perioadă a fost nevoie de obținerea unor avize și alte chichițe de birocrație care întârzie extrem de mult derularea unor investiții vitale.
Drumul strategic are o valoare de 74 milioane euro.
„Săptămâna asta vor fi scoase lucrările la licitație. Pe fonduri europene licitația se întinde pe o perioadă mai mare de timp. Sunt cinci tronsoane de drum care vor fi scoase la licitație. Proiectul este destul de complex și asta e procedura pe fonduri europene. Noi sperăm ca la primăvară, în ianuarie putem afla mai multe detalii legate de ofertanți, iar în primăvară să poată începe lucrările”,
Dorin Birta, vicepreședinte CJ Botoșani
Proiectul este implementat în cadrul unui parteneriat format din Consiliile Județene Botoșani și Iași, împreună cu cele 15 comune de pe traseul propus spre finanțare: Albeşti, Blândeşti, Călăraşi, Dângeni, Dobârceni, Gorbănești, Hăneşti, Hlipiceni, Lunca, Mihălăşeni, Răuseni, Suliţa, Todireni și Truşeşti – din judeţul Botoșani și comuna Șipote din județul Iași.
Lungimea totală a drumului strategic este de 106 km, cu următoarele tronsoane:
Tronsonul 1 face legătura între comuna Șipote și limita județului Botoșani și străbate localitățile Șipote, Iazul Nou până la limita județului Botoșani. Are o lungime de 5,971 kilometri și o valoare a lucrărilor 16,2 milioane.
Tronsonul 2 de la limita județului Iași – Rediu, Răuseni, Călărași cu o lungime de 13,721 kilometri și o valoare a lucrărilor de 39,7 milioane
Tronsonul 3 Răuseni – Todireni - Albești- Trușești – Dângeni - Hănești, cel mai lung practic, are o lungime de 51, 194 de kilometri. Valoare totală a tronsonului 144, 4 milioane lei.
Tronsonul 4 Blândești- Sulița-Lunca - Todireni cu o valoare de 72,7 milioane lei, asigură legătura între 29 D și Todireni străbătând localitățile Silișcani, Blândești, Cerchejeni, Sulița, Cheleș, Lunca, Cernești, Todireni.
Ultimul tronson Dângeni - Mihălășeni cu o lungime de 9,5 kilometri și o valoare a lucrărilor de 22,7 milioane lei.
Perioada de implementare a proiectului este de 57 de luni, mai exact 28 martie 2017 - 30 noiembrie 2021, aceasta cuprinzând şi perioada de desfăşurare a activităţilor proiectului înainte de semnarea contractului de finanţare.
Execuția efectivă a lucrărilor se va derula pe 33 de luni.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Garda de Mediu Botoșani la final de an: Sute de controale și amenzi uriașe pentru nereguli ecologice
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Măsuri agresive la FC Botoșani după o discuție Iftime - Ciobotariu
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Colindele unor elevi au adus lumină și bucurie în centrele vârstnicilor din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Dincolo de datorie: Polițiștii de frontieră au împărțit daruri și zâmbete copiilor nevoiași
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile