Vești bune pentru șoferi, apar modificări în Codul Rutier referitoare la amenzile de circulație.
Concret, este vorba despre faptul că de acum contestarea amenzilor se va putea face și la judecătoria de domiciliu, nu doar în localitatea în care conducătorul auto a fost sancționat, scrie Antena 3 CNN.
Chiar dacă, de mai mult de un an, plângerile contravenționale pot fi introduse și la judecătoria de domiciliu, în cazul contravențiilor rutiere acest lucru nu era posibil, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a unei abateri de la Codul rutier putând fi depusă doar la judecătoria din locul în care a fost constatată fapta.
Pentru a da posibilitatea șoferilor să conteste sancțiunile rutiere și la judecătoria de domiciliu, o lege ce vizează modificarea Codului rutier în acest sens a fost oficializată luni.
Legea 254/2023, care a fost publicată luni în Monitorul Oficial și care intră în vigoare pe 27 iulie 2023, vizează, în esență, modificarea Codului rutier. Aceasta stabilește o competență alternativă de soluționare a plângerilor legate de contravențiile rutiere.
Mai exact, pe lângă judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta, așa cum era până acum, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor rutiere pot fi contestate și la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul.
"Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul",
prevede noua lege.
Legea pentru modificarea art. 118 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost promulgată recent de președintele Klaus Iohannis.
La finalul lunii trecute, propunerea legislativă ce vine în sprijinul șoferilor, care pot contesta amenzile rutiere și la judecătoria din zona de domiciliu, a fost adoptată de Camera Deputaților, ca for decizional.
Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Escrocii sparg conturile de WhatsApp: „Schema 1.800” este noua înșelătorie care face ravagii
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Avocat din Botoșani plătit cu peste 90.000 de euro de Consiliul Județean Suceava
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile