Subvențiile sunt destinate agricultorilor ale căror culturi au fost afectate iremediabil de seceta severă cauzată de canicula prelungită.
Despăgubirile acordate fermierilor pentru secetă vor fi între 200 şi 250 de euro pe hectar pentru culturile distruse în acest an, mai ales la porumb, floarea-soarelui, grâu și rapiță.
Suprafața calamitată până în prezent este de aproape două milioane de hectare la porumb şi floarea-soarelui şi de 100.000 de hectare la grâu şi rapiţă, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.
Florin Barbu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
„Avem constituite Comisiile de situaţii de urgenţă la nivelul direcţiilor agricole, prefectură, primărie. Din estimări, calamitatea este undeva la aproape două milioane de hectare la culturile de primăvară, porumb şi floarea-soarelui, şi la 100.000 de hectare la culturile de toamnă, grâu şi rapiţă. Aici procesele verbale sunt finalizate, pentru că nu mai avem decât foarte puţin de recoltat"
Ministrul a subliniat că producția totală de grâu din acest an va depăși șapte milioane de tone, iar pierderile din cauza secetei nu vor fi foarte mari, însă nu același lucru se va întâmpla la porumb şi floarea-soarelui, unde se vor înregistra pierderi semnificative. Șeful MADR a menționat că fondurile totale estimate pentru plata despăgubirilor pe secetă sunt situate între 500 şi 600 de milioane de euro.
[citat autor="Florin Barbu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale"][/citat]„La porumb şi la floarea-soarelui vor fi pierderi semnificative din cauza secetei, pentru că avem deja aproape două milioane de hectare afectate. Vrem să finalizăm până pe 15 septembrie evaluarea şi, din discuţiile pe care le-am avut, intenţionăm să dăm despăgubiri între 200 şi 250 euro pe hectar. Facem solicitări pentru culturile afectate de secetă la Comisia Europeană, în primul rând pentru pomicultură, vii şi legume în câmp, dar şi pentru cultura mare vom solicita bani de la Comisia Europeană. Așteptăm să vedem sumele pe care Comisia le va aloca pentru secetă. Dacă nu, vom aloca din bugetul național. Suma totală estimată este între 500 şi 600 de milioane de euro"
Potrivit sursei citate, solicitările către Executivul comunitar vor fi trimise în această săptămână, având în vedere că de la 1 august CE va intra în vacanță, în timp ce banii ar putea veni în jurul datei de 15 septembrie.
În opinia ministrului Agriculturii, toți fermierii vor primi în mod egal despăgubirile pentru secetă, în funcție de gradul de calamitate, având în vedere modificările aduse unui ordin de ministru privind metoda prin care se stabilește gradul de afectare și modul de calcul al despăgubirilor pentru fermieri.
Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
„La secetă e clar: toată lumea va primi în mod egal. Se va stabili un cuantum de 100% pentru calamitate, să spunem 200-250 euro pe hectar şi dacă are afectată 30% din suprafață va primi proporțional. Nu mai dăm după mecanismul anterior, pentru că aşa este echitabil, ca toți fermierii să primească în mod egal. Eu nu fac diferențe între fermierii din diferite zone"
(Foto: Profimedia)
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile