Administratorul public din cadrul Consiliului Judeţean Botoşani a fost chemat în cursul zilei de astăzi de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Bucureşti unde a fost informat în mod oficial că este cercetat pentru trafic de influenţă.
El fusese chemat la Bucureşti în primă fază la finele săptămânii trecute, mai exact vineri, 5 aprilie 2013 la o zi distanţă de la descinderile din biroul său de la
CJ însă întâlnirea cu procurorii a fost reprogramată pentru astăzi la ora 12:00. Anchetatorii i-ar fi prezentat administratorului public al judeţului o serie de probe care stau la baza acuzaţiilor care i s-au adus, respectiv o serie de convorbiri telefonice cu reprezentanţii deja celebrei firme
Tahal. Radu Judele va fi din nou audiat săptămâna viitoare în dosarul în care pe lângă cei doi reprezentanţi ai firmei Tahal este cercetat şi directorul
Autorităţii de Management POS Mediu care ar fi favorizat societatea de consultanţă la unele licitaţii din cadrul unor programe cu finanţare europeană.
CITEŞTE:
Trei reţinuţi în dosarul DNA cu Judele: trafic de influenţă, excursii, maşini cadou