Statistici îngrijorătoare în privinţa consumului de substanţe etnobotanice. În cursul anului precedent, nu mai puţin de 22 de persoane au ajuns în atenţia medicilor după ce au consumat substanţe etnobotanice. Ceea ce este şi mai grav este faptul că, printre cei care au avut nevoie de asistenţă medicală s-au regăsit şi copii în vîrstă de 12 ani.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică, un dependent de astfel de substanţe este mai greu de vindecat decît un alcoolic, iar perioada de vindecare durează şi cîteva luni de zile. Potrivit statisticilor, 22 de persoane au ajuns în spital din cauza consumului de etnobotanice, însă numărul celor care se droghează cu astfel de substanţe este unul mult mai mare. „
Au fost 22 de cazuri medicale prezentate în UPU Botoşani, din care la Spitalul Judeţean au fost 11 persoane cu vîrste cuprinse între 15 şi 29 de ani, la Spitalul de Copii 4 cu vîrste între 12 şi 17 ani iar la Dorohoi 7 cu vîrste între 16 şi 22 de ani”, a declarat
Lidia Onofrei, purtător de cuvînt DSP. În acest moment însă, nici normativele în vigoare nu au reglementări precise cu privire la consumatorii de etnobotanice, în vederea primirii ajutorului necesar de la specialişti pentru a putea renunţa la astfel de droguri uşoare. „
Ar trebui să intervină psihologul din unităţile spitaliceşti pentru a începe o terapie cu bolnavul sau poate serviciile de specialitate din cadrul Direcţiei pentru Protecţia Copilului unde sunt minori, sau probabil specialiştii din cadrul Spitalului de Psihiatrie. Oricum cred că ar trebui să fie create nişte grupuri de specialişti care să intervină în acest cazuri medicale”, a mai spus
Lidia Onofrei.