Când a intrat în birou a avut parte de șoc
În locul său, tot prin dispoziție de primar a fost numit
Lucian Drăghici, șef serviciu achiziții care a mai dus la îndeplinire atribuțiunile de conducere pe perioada cât
Eugen Țurcanu a preluat prerogativele de viceprimar. Când a intrat în biroul de director al DSPSA,
Lucian Drăghici a avut parte de un șoc. Și asta întrucât încăperea era goală cu excepția a unui scaun directorial, a unor dosare și a unui computer. Dispăruseră biroul, dispăruse și masa, dispăruseră și scaunele dar și un fotoliu care se afla undeva lângă ușă. Împreună că acestea au plecat cu tot cu Eugen Țurcanu și alte piese de mobilier. ”
Chiar nu vreau să comentez ce s-a întâmplat, chiar nu vreau să mă implic în astfel de chestiuni. N-are rost”, a tranșat
Lucian Drăghici, directorul DSPSA situația.
”Trebuie să facem niste bonuri de mișcare”
Contabilul șef din cadrul instituției susține că lucrurile care au fost luate de Eugen Țurcanu fie nu erau trecute pe inventar, fie au fost duse în alte puncte de lucru ale DSPSA de unde fuseseră aduse în primă fază. Adică masa, scaunele sau fotoliul care au fost duse de Eugen Țurcanu la Stadionul Municipal și aduse ulterior înapoi de Lucian Drăghici. ”
Trebuie să facem acum niște bonuri de mișcare”, a conchis contabilul
șef al DSPSA.
A golit biroul când a fost demis din funcție
Cel în cauză n-a negat faptul că a golit biroul când a fost demis din funcție.
„
Biroul l-am adus în 2008 când eram la Sala Polivalentă. Era al meu personal, că dacă era pe inventar nu-l luam. Atât timp cât nu este al Direcției, nu are rost să-l las aici. Mai ales la cum s-au purtat cu mine tov. Portariuc și aghiotantul lui” a explicat
Eugen Țurcanu, fost director al DSPSA.
Mai mult decât atât, fostul director al unității a menționat că în perioada 2008 – 2011 a folosit mașina personală în interes de serviciu.
(G.E.)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Eugen Țurcanu contraatacă ”atacurile furibunde”: Face parte din viața mea, este însăși viața mea