Consilierul local Eugen Țurcanu, ales pe listele Mișcării pentru Botoșani din partea PDL a avut un atac extrem de dur în ședința ordinară de marți, 2 februarie 2016.
S-a referit la demisia Aurei Simion și la problemele cu iluminatul public și mai apoi a avut o ieșire violentă cu privire la sensul giratoriu de la intersecția străzilor Petru Rareș cu Bulevardul Mihai Eminescu, zonă predispusă la producerea de accidente rutiere, implicați fiind mai ales șoferi care nu sunt din Botoșani.
”Unii oameni mor acolo. Vreau să vă precizez că, când ați venit primar, ați prins în buget, sistematizarea respectivei intersecții. Ați scos-o în 2013 iar noi am făcut un amendament pe 16 mai 2014 când am avut majoritatea în CL în care am trecut în buget documentația pentru intersecția de la Petru Rareș. A trecut 2014, a trecut 2015 ați amânat. Câți oameni trebuie să mai moară în intersecția aia ca să faceți ceva?” – Eugen Țurcanu, consilier local.
Mihai Tincu a încercat să-l oprească pe consilierul liberal însă acesta a avut o izbucnire mai furibundă.
”Solicit o copie după contractul semnat cu Conrec. Chiar nu vă este rușine, penal cred că o să răspundeți în fața cuiva. Cum cine? Victimele de acolo, au murit oameni în intersecția aia, dle Tincu aveți sângele lor pe mâini” – Eugen Țurcanu, consilier local.
O singură persoană a murit în intersecția străzilor Petru Rareș cu Bulevardul Mihai Eminescu, respectiv un ambulanțier ce se afla în misiune. (G.E.)
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024