Liberalul a fost destituit din funcția de conducere pe care o ocupa la Direcția de Sport și Agrement (DSA) a Primăriei. Edilul șef Cosmin Andrei a semnat ieri dispoziția, pe care Eugen Țurcanu a primit-o astăzi.
Iar acest lucru s-a întâmplat după ce PNL-istul a fost cercetat de cinci comisii disciplinare.
În cursul anului 2023, Eugen Țurcanu a fost introdus în discuția mai multor comisii de disciplină pentru o serie de abateri în cadrul direcției pe care o conduce. Conducerea Primăriei a primit mai multe sesizări de la actuali și foști angajați ai unității, privitoare la conduita managerială a directorului.
În primă fază a primit alte sancțiuni, inclusiv de reducere a veniturilor, ajungându-se gradual la desfacerea contractului de muncă.
La ultima comisie de disciplină Eugen Țurcanu a fost cercetat pentru ”nerespectarea atribuțiilor de serviciu cu privire la organizarea, coordonarea și controlul activităților instituției pe care o conduce manifestând neglijență de serviciu prin instalarea și funcționarea în zona de agrement situată în Parcul Eminescu din municipiul Botoșani, aflată în administrarea DSA a unui trenuleț acționat electric și mecanic și două mini carusele acționate electric și mecanic care nu au fost supuse regimului de autorizare și de verificare tehnică”.
Pentru ultima abatere, membrii comisiei de disciplină au propus desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Raportul comisiei de disciplină a ajuns ulterior pe biroul primarului Cosmin Andrei.
În urma analizării acestuia, un dosar voluminos de aproximativ 30 de pagini, primarul și-a însușit propunerea comisiei.
Practic, Cosmin Andrei a emis o dispoziție de desfacere a contractului de muncă al lui Eugen Țurcanu pentru funcția de director al DSA.
Printr-o altă dispoziție va numi un director interimar, până la organizarea unui concurs.
Eugen Țurcanu este director la DSA încă de la înființarea acestei structuri, în anul 2008, care de-a lungul timpului a avut mai multe denumiri.
Printre altele, DSA coordona activitatea Parcului Cornișa și a locurilor de joacă.
Cheflii prinși băuți la volan, Moș Crăciun le-a luat permisul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Alimentele care dispar din magazinele din România în 2025
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Noi angajări la Spitalul Județean, se caută o persoană cunoscătoare la bani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Imagini superbe surprinse de un fotograf profesionist la parada de la Botoșani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Sebastian Mailat, dorit de patru echipe din Superligă
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile