După ce săptămâni la rând semaforul de lângă stația Rompetrol – Calea Națională a fost nefuncțional și a dus la producerea de accidente rutiere, noul primar a anunțat măsuri la această activitate de semaforizare.
Iar astăzi, 28 ianuarie 2021 le-a pus în practică prin promovarea unui proiect de hotărâre în ședința ordinară de Consiliu Local prin care mentenanța semafoarelor a fost preluată de la Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) condusă de Eugen Țurcanu, către compartimentul transporturi din cadrul Direcției Edilitare a Primăriei.
Vizat direct, Eugen Țurcanu și-a criticat colegii de la compartimentul transporturi pe care indirect i-a acuzat că ar avea alte preocupări, neprietenoase cu legea, decât să aibă grijă de semafoare.
„În 2010 atunci când am preluat activitatea de la Direcția de Intervenții Edilitare, serviciul semaforizare ne-a fost pasat nouă în administrare deoarece colegii din Primărie – compartiment transporturi fiind foarte, foarte ocupați cu alte lucruri, în special cu eliberarea de licențe de taxi, într-un mod foarte, foarte interesant, era o bursă a acestor licențe care teoretic trebuie să le scoți la licitație, cu supravegherea mijloacelor care parchează în municipiu și nu stau în parcuri auto, sunt foarte ocupați, iei un maxi-taxi unde stai ca sardelele în cutie, în autobuzele care circulă cum circulă”,
Eugen Țurcanu, director DSPSA
Șeful DSPSA s-a întrebat retoric, cum se vor achiziționa tot felul de elemente necesare semaforizării prin Serviciul Achiziții al Primăriei care este „ca un stat în stat” și care modifică modalitatea de achiziții după cum dorește.
Sau cum vor interveni salariații Primăriei să îndrepte stâlpii după accidente rutiere.
„luați-le, nu am nicio problemă! Dar vă atrag atenția că, cei doi inși care sunt la compartimentul transporturi nu sunt în stare să administreze semafoarele. Nu că nu vor, nu pot, ei nu sunt învățați să muncească acolo, ei sunt învățați să facă altceva”, a fost avertismenul de încheiere a lui Țurcanu.
Viceprimarul Liviu Toma: „Noi astăzi votăm la acest proiect, oportunitatea și necesitatea transferului acestei structuri de la DSPSA către Direcția Edilitare, partea de legalitate din punctul meu de vedere este okay, fiind asigurată de cei care au întocmit documentele în susținerea proiectului. Ce nu am găsit în documente este dacă este nevoie de preluarea unui număr de salariați de la DSPSA către Primăria Botoșani și dacă prin acest transfer se va reuși și cum se va reuși ca intervențiile să se facă într-un timp mai scurt”.
Nelipsitul sprijin de care are parte Eugen Țurcanu a venit de la fostul primar, Cătălin Flutur care a subliniat că în realitate, muncitorii de la DSPSA sunt coordonați de cei din „Edilitare”.
„Tot din experiență vreau să spun un lucru, îi dau dreptate dlui Țurcanu și parțial dlui Toma pentru că eu nu înțeleg care este oportunitatea. Am văzut mai multe discuțiile legate de activitatea DSPSA-ului, printre care și Cornișa. Stimați colegi, noi nu dăm și să ne iasă din cap lucrul acesta. Noi nu dăm subvenție, toți cei din DSPSA sunt angajații Primăriei, DSPSA este o direcție a Primăriei”,
Cătălin Flutur, consilier local PNL
Și că toată această poveste nu ar avea în spate decât un interes anume, prin mutarea unui serviciu de la o direcție cu 100 de salariați la un compartiment cu doi angajați.
Actualul primar și-a explicat demersul:
„Sunt neplăcut surprins că dl Flutur vorbește la multe proiecte de hotărâre de CL, de interes. De ce trebuie să fie mereu un interes, dle Flutur? Nu putem vorbi de eficientizarea unei activități așa cum bine dv. ați spus, că au stat semafoarele nereparate săptămâni întregi? Și atunci când vrem să facem o activitate mai bună cu aceste instalații de semaforizare pe care le transferăm la un compartiment care are menirea să se ocupe și nu să lăsăm la această direcție pe care ați umflat-o și o susțineți pentru că aveți un politruc acolo director și are tot felul de activități care nu are nicio legătură, una cu alta. De la câini comunitari la Cornișa, la semafoare, la fântâni arteziene, la marcaje și care se comportă ca pe moșia lui”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
În încheiere Cosmin Andrei a arătat că oricum nu DSPSA se ocupa de mentenanța semafoarelor, această activitate fiind externalizată. Și pentru ca situațiile cu semafoare defecte săptămâni întregi să înceteze, în noul contract se vor stipula timpi de intervenție la avarii și alte scăpări care sunt în prezent.
Iar predecesorului său i-a transmis că DSPSA nu este în subordinea Primăriei ci o entitate cu personalitate juridică din subordinea CL.
Proiectul a fost votat iar activitatea de semaforizare a fost trecută de la DSPSA la Primărie.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024