Directorul Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA), Eugen Țurcanu a fost contactat pentru a-și exprima poziția în scandalul privitor la noua chirie pentru folosirea Stadionului Municipal.
A spus simplu că este o Hotărâre de Consiliu Local ce trebuie să fie respectată și care a fost votată de consilierii locali.
”Nu am ce comenta. Ne întâlnim luni și o să lămurim aspectul problemei. Oricum se încalcă legea cu ceea ce se întâmplă acolo. Discut luni încă o dată, să-i las, să vedem ce facem. Este o HCL adoptată, trebuie respectată. Despre asta este vorba”, a declarat în primă fază Eugen Țurcanu.
Cât despre Hotărârea de Guvern prin care se oferă gratuitate echipelor de fotbal, directorul DSPSA spune că actul normativ a fost abrogat iar prin codul civil astfel de gratuități sunt interzise. Iar majoritatea echipelor din România achită astfel de chirii.
”Care echipe mai au gratuit? Plătesc mult mai mult. La Ploiești e 11.000 de euro pe zi, când intră pe stadionul acela mare. La Iași este la fel, câteva mii de lei pe zi, numai că se face totul printr-o fundație care administrează patrimoniul bazei sportive. La Sibiu că toată lumea vorbește de Sibiu, este 2.000 sau 3.000 de lei ora, la Craiova la fel. Deci toate sunt povești cu gratuitățile, doar poate la echipe din astea de liga a treia, Pașcani, Câmpina”, mai spune Eugen Țurcanu.
Spre final, directorul DSPSA concluzionează că în actualele momente, nerespectarea unor normative poate avea repercusiuni grave: ”Încălcăm legea, cum să procedăm? Este un stat care acum este polițienesc, te saltă pentru orice, pot fi ridicat pe sus. Cine vrea să se joace cu focul și nu știe lucrurile astea, să-și asume atunci”. (G.E.)
Țigări vândute unui minor, Tribunalul Botoșani a menținut amenda pentru patron
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Ofițerii de la „Anticorupție” au discutat cu personalul medical de la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
RAZIE la Dorohoi: Zeci de mașini trase pe dreapta, câțiva șoferi au fost ghinioniștii zilei
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Botoșănean amendat cu 90.000 de lei, comisarii de la „Mediu” i-au dat și PATRU avertismente
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile