Cătălin Ivan, europarlamentar PSD, care şi-a deschis un cabinet parlamentar şi la Botoşani condamnă solicitarea adresată Parlamentului de către Traian Băsescu privind rediscutarea proiectului de modificare a Legii educaţiei fizice şi sportului, pe motiv că mărirea rentelor acordate ar încuraja retragerea sportivilor din activitate. Această solicitare este ”o nouă palmă pe obrazul Sportului românesc” dată de actuala Putere.
Cătălin Ivan a declarat că argumentele aduse de Preşedinte sunt lipsite de orice logică. ”
Doar cineva care nu înţelege ce înseamnă adevărata performanţă poate să afirme că mărirea cuantumului acestei remuneraţii, care poate fi o reparaţie morală acordată marilor sportivi pentru tot ce au făcut pentru imaginea ţării şi a sportului românesc, ar descuraja, de fapt, performanţa. Într-o ţară normală, lucrurile stau exact invers, sportivilor asigurându-li-se un confort financiar tocmai pentru a face performanţă. Tăierile masive, condiţiile medievale de antrenament şi umilirea continuă a sportivilor de către actuala Guvernare sunt adevăraţii factori care descurajează sportul românesc”, a declarat
Ivan, dând ca exemplu cazul schioarei Edit Miklos, care a refuzat să mai concureze sub culorile României tocmai din cauza condiţiilor precare din sportul românesc. Europarlamentarul PSD a explicat că oameni ca Ivan Patzaichin, Iolanda Balas-Soter, Gheorghe Gruia, Nadia Comăneci, Elisabeta Lipa şi mulţi alţii şi-au sacrificat o parte din viaţă, în sutele de mii de ore de antrenamente, pentru ca tricolorul să fie pe cea mai înaltă treaptă a podiumului olimpic. ”
Iată că actuala Putere se împiedică în sumele modice de bani ce trebuie să le acorde celor 500 de foşti campioni. O investiţie în aceşti oameni este un semnal, un gest de respect şi de decenţă şi înseamnă mai mult decât orice frunză menită să promoveze, pe sume colosale, România”, a mai adăugat
Cătălin Ivan. „
Vârsta de retragere nu trebuie confundată cu vârsta de pensionare!” susţine
Ivan, care afirmă că, lovind în sportivi, acestora li se transmite semnalul că nu e nevoie de performanţa lor şi că ar fi mai bine să îşi caute o slujbă obişnuită în loc să îşi valorifice talentul.
Cătălin Ivan a mai transmis că PSD va face, când va ajunge la guvernare, tot posibilul pentru ca marii sportivi să fie remuneraţi corespunzător.