Europarlamentarul Mihai Țurcanu a pledat, în sesiunea plenară a Parlamentului European, pentru investiții strategice în regiunile de la granița estică a UE.
”Consolidarea capacităților militare defensive trebuie dublată de stimularea dezvoltării economice a acestor regiuni, preponderent slab dezvoltate și, drept urmare, vulnerabile în fața expansionismului Rusiei, care se exprimă și printr-o ofensivă propagandistică și economică. UE trebuie să-și întărească și economic flancul estic”, a declarat Mihai Țurcanu, în intervenția scrisă vizând relațiile UE-Rusia, temă ce a făcut, în această săptămână, obiectul a două rapoarte votate de Parlamentul European.
”Gradul ridicat de sărăcie din Regiunea Nord-Est a României expune nordul Moldovei unor riscuri sporite în fața acțiunilor propagandistice și economice instrumentate de Rusia. Recentele achiziții masive de terenuri pe malul drept al Prutului de către grupuri de interese apropiate Moscovei reprezintă un semnal de alarmă în acest sens.
Consider că e nevoie de o focalizare a eforturilor, la nivel european, pentru a contracara creșterea influenței economice și mediatice a cercurilor pro-ruse, tot mai active în Est”, se arată în intervenția eurodeputatului liberal.
Mihai Țurcanu a subliniat că Parlamentul European, prin voturile exprimate în sesiunea de la Strasbourg, a lansat un plan de anihilare a politicilor agresive ale Rusiei, atât în ceea ce privește situația militară strategică în bazinul Mării Negre, cât și operațiunile de propagandă, dezinformare și interferență în plan politic.
”Uniunea Europeană trebuie să investească urgent în relansarea economică a regiunilor sale de frontieră, precum și în dezvoltarea unor alternative la propaganda rusă. Totodată, se impune o monitorizare și stoparea suportului Rusiei pentru partidele radicale și extremiste din statele membre ale UE”, a precizat europarlamentarul PNL.
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Blitz” cu polițiștii rutieri pe străzile orașului: Trei șoferi au fost ghinioniștii dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024