Managerul Spitalului Judeţean Mavromati şi-ar putea pierde funcţia de conducere dacă în prima lună din vara acestui an când va avea loc o evaluare a activităţii sale se va dovedi că nu a gestionat în mod corespunzător situaţia arieratelor înregistrate la nivelul unităţii spitaliceşti. Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu ca urmare a unui demers de la nivel central a ministrului sănătăţii.
Eugen Nicolaescu a menţionat că datoria acumulată în sistemul sanitar din România este una uriaşă iar acolo unde se vor constata situaţii în care datoriile să
îşi aibă continuare, directorii de spitale vor fi destituiţi din funcţie. „
La ora la care vorbim România are datorii de peste 4,5 miliarde de lei în sistemul de sănătate care au fost acumulate în perioada 2009 – 2012 şi pentru care Guvernul face eforturi deosebite ca să le plătească. La fel de adevărat este că în luna iunie vom avea o evaluare a managerilor şi după cum bine ştiţi dacă se înregistrează arierate de trei luni de zile, evaluarea managerilor nu va consta altceva decât în destituirea lui adică într-o analiză a modului în care nu reuşesc să îşi plătească arieratele”, a declarat
Gheorghe Sorescu.
La nivelul Spitalului Judeţean Mavromati situaţia ar fi însă sub control singurele datorii înregistrate fiind la utilităţi şi servicii medicale. „
La ora asta Spitalul Judeţean arieratele nu reprezintă foarte mare dar dacă vom face o primă evaluare în iunie şi situaţia nu va fi gestionată corect, eu aş vrea să nu avem surprize în acest sens. La Botoşani faţă de alte unităţi medico-sociale situaţie arieratelor este una care este gestionată şi ţinută sub control”, a mai spus
Sorescu. De altfel reprezentanţii celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ au solicitat deja din partea Casei de Asigurări de Sănătate un avans pentru plata arieratelor.
CITEŞTE:
Reforma în sănătate "în interesul pacienţilor" începe cu taxa de 10 lei la Botoşani