Trei cluburi de noapte au fost controlate la sânge în noaptea de vineri spre sâmbătă, 18 iulie 2015 de o armată de poliţişti de investigare a criminalităţii economice şi investigaţii criminale, însoţiţi de inspectori fiscali din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Botoşani.
Aceștia au efectuat verificări la punctele de lucru a trei societăţi comerciale care desfăşoară activităţi de natura barurilor şi cluburilor de noapte din municipiul Botoşani, ocazie cu care s-a constatat că toţi cei trei operatori economici se sustrag de la plata obligaţiilor fiscale prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile ca urmare a încălcării prevederilor Codului fiscal şi Normelor de aplicare a acestuia referitoare la organizarea şi conducerea evidenţei contabile corespunzătoare acestui tip de activităţi.
În toate cele trei cazuri au fost întocmite acte procedurale de sesizare din oficiu, fiind continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,evaziune fiscală”, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin.1, lit. ,,a şi b” din Legea nr. 241/2005 modificată iar prejudiciul cauzat bugetului general consolidat urmează să fie cuantificat de organele fiscale.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024