Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Suceava au scos la iveală o rețea formată din oameni de afaceri cu activități preponderent în domeniul jocurilor de noroc și funcționari ai statului, care trebuiau să-i controleze. S-ar fi fraudat sume impresionante de bani.
În perioada 2014 – 2015 funcţionari publici din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord Est desfăşoară activităţi ilicite pe teritoriul judeţelor Botoşani, Suceava, Iaşi şi Neamţ, cu prilejul exercitării atribuţiilor de serviciu, în scopul sprijinirii și protejării unor societăţi comerciale care au ca obiect „activităţi de jocuri de noroc şi pariuri„ deţinute de importanţi oameni de afaceri din Botoşani, cu puncte de lucru în judeţele menţionate mai sus, în sensul favorizării acestora în timpul controalelor astfel încât să nu fie sancţionați potrivit legislaţiei în vigoare.
Societăţile în cauză, prin administratorii lor, au pus la punct un mecanismul de fraudare a bugetului de stat prin folosirea unor echipamente de tip „Slot-Machine" fără licenţă şi autorizaţie de exploatare, nerespectându-se prevederile OUG nr. 77/2009, rezultând un număr de aproximativ 404 puncte de lucru, în cadrul cărora funcţionează în ilegalitate, aproximativ 2.000 aparate de tip „Slot-Machine".
În vederea ascunderii originii ilicite a fondurilor rezultate este creată aparenţa legalităţii prin folosirea de aparate donate care au seriile de identificare şi soft-urile unor aparate licenţiate, aproximativ 60% din aparatele care funcționează în mod ilegal, fiind donate. Activităţile ilegale desfăşurate de oameni de afaceri erau cunoscute şi protejate de către funcţionari publici din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord Est, cu zonă de competenţă pentru judeţele Botoşani, Suceava, Iaşi şi Neamţ .
În schimbul neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu ori îndeplinirii unor acte contrare acestor atribuţii, cu prilejul controalelor efectuate la punctele de lucru ale societăţilor menţionate mai sus, funcţionarii publici pretindeau şi primeau sume de bani de la administratorii acestor societăţi, direct ori prin persoane interpuse.
În cauză, au mai rezultat date privind sprijinirea oamenilor de afaceri de către funcţionari publici prin anunţarea cu privire la eventualele controale inopinate care urmează să aibă loc la firmele acestora.
Totodată din investigaţiile efectuate s-a constatat că administratorii societăţilor având ca obiect de activitate jocuri de noroc desfăşoară activităţi evazioniste de mare amploare.
Activităţile ilicite desfăşurate de oamenii de afaceri se derulează atât în locaţiile declarate şi aflate în evidenţa Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc cât şi în localuri de alimentaţie publică nedeclarate, preponderent în mediul rural.
Asupra aparatelor de joc cu licenţă ce sunt exploatate în locaţii declarate se efectuează tot felul de intervenţii neautorizate prin modificări ilegale ale softwareului aparatelor de joc, modificarea parametrilor de imput/output indicaţi de contoarele electromecanice ale aparatelor cu scopul de a diminua profitul real care rezultă şi care legal ar trebui supus fiscalizării. Pe de altă parte, în incinta locaţiilor declarate sunt exploatate în scop evazionist mai multe aparate de joc decât numărul oficial declarat, aparate de joc fără licenţă.
Pentru a da o aparenţă de legalitate activităţilor evazioniste derulate în locaţii nedeclarate, prin intermediul aparatelor de joc nelicenţiate , administratorii societăţilor procedează la „clonarea” seriilor aparatelor de joc, pentru ca în eventualitatea depistării lor la un control, fapta să exceadă sferei infracţionale şi să treacă în cea contravenţională.
Astfel o parte din seriile aparatelor de joc sunt „ donate”, iar falsurile sunt ataşate acelor aparate tip slot-machine ce sunt amplasate - exploatate „la negru” preponderent în locaţii din mediul rural.
Un copil din Botoșani s-a rătăcit în Ajun după ce a plecat cu colinda
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Kiev: Racheta rusească a zburat două minute prin Botoșani, sistemele românești NU au detectat-o
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Polițiștii de penitenciare amenință cu nepăzirea pușcăriilor de Crăciun și Revelion
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
O casă a luat foc în prima zi de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile