Ediția evenimentului „Marșul pentru viață” din acest an a fost organizat cu scopul de a o comemora pe tânăra mamă care a murit în Maternitatea din Botoșani.
Anunțul a fost făcut public pe rețele de socializare chiar de către avocata familiei Ivanov.
„Marșul pentru viață din acest an, manifestare care are loc în România și în Republica Moldova, s-a desfășurat duminică, 24 martie.
Ediția din acest an este dedicată memoriei Alexandrei Ivanov, tânăra mamă a trei copii care a murit într-un spital din Botoșani după o sarcină oprită din evoluție, din cauza neglijenței medicilor.
Alexandra Ivanov avea 25 de ani și sprijinirea mamele în criză de sarcină și se numără printre organizatorii Marșului pentru viață din orașul ei.
Invitată de autorități în comuna Petricani, judeţul Neamț, am ținut un scurt discurs în memoria Alexandrei și am mulțumit în numele familiei pentru gestul organizatorilor.
Am cerut participanților la eveniment un minut de reculegere în amintirea celei care a devenit pe plan național un stindard al luptei pentru un sistem medical civilizat și pentru justiție, în general.
Organizatorul evenimentului din județul Neamț a fost preotul Gheorghe Trofin, parohia Boiștea, din comuna Petricani, iar invitat de seamă a fost Președintele Consiliului Județean Neamț, domnul Ion Asaftei.”
În cadrul evenimentului, copiii din comuna Petricani, județul Neamț au făcut un moment artistic reprezentat de cântece despre mamă și bucuria de a trăi.
(Foto: Facebook)
Ștefan Bănică Jr. vine la Botoșani într-un concert extraordinar
Gabriela Erdic
Jan 30, 2025
Sute de elevi s-au întâlnit astăzi cu jandarmii botoșăneni
Oana Sava
Jan 30, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Amendă de 1.000 de lei pentru un botoșănean care și-a renovat apartamentul
Oana Sava
Jan 30, 2025
Polițiștii i-au învățat pe elevii dorohoieni că tăcerea doare
Oana Sava
Jan 30, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile