Botoșănenii au ieșit mai mult ca niciodată din case pentru a asista la parada datinilor și obiceiurilor de iarnă.
Colindători și urători din Botoșani, dar și din județele învecinate, inclusiv și din Republica Moldova și Ucraina, au fascinat botoșănenii adunați cu telefoanele în mână pentru a filma sau a transmite live și persoanelor dragi care nu au putut ajunge.
Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni...” a debutat în jurul orei 11:00, începând pe Strada Cuză Vodă, continuând spre Casa Sindicatelor, Colegiul A.T. Laurian, Podul de Piatră, Calea Naţională, Direcţia Muncii, Hotel Rapsodia și terminându-se de unde a început.
Membrii fiecărui ansamblu, deseori în frunte cu primarii, au fost poziționați în ordine așteptând semnalele polițiștilor și ale jandarmilor ce-i dirijau, pentru ca evenimentul să decurgă conform planificării.
Cei care au dat startul paradei au fost doi cai înhămați la o căruță colorată și împodobită cu multă beteală. Deși la începutul evenimentului au fost agitați din cauza mulțimii ce s-au adunat în fața lor pentru a face poze, pe durata traseului s-au descurcat de minune.
Costumele fiecărui ansamblu a încântat publicul, mai ales copiii, care nu au ezitat să atingă mascații, caprele, căiuții și, bineînțeles, urșii.
Ansamblul „Ursu' lu' Gavrilă” din Bacău a făcut senzație printre spectatori care au așteptat nerăbdători să-i admire îndeaproape și să facă poze.
Organizarea paradei a fost posibilă cu ajutorul unor oameni de afaceri botoșăneni care au sponsorizat evenimentul, iar asta în condițiile în care Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani nu și-a putut utiliza fondurile prevăzute în buget din cauza ordonanței austerității a Guvernului Ciolacu.
Cu toate acestea, evenimentul a fost urmărit de către președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, care era însoțită de Dorin Birta, vicepreședinte al CJ și de deputatul Alexandra Huțu.
După ce s-au deplasat pe traseul menționat, ansamblurile a urcat pe scena montată pe trecerea de pietoni dintre Parcul Rapsodia și Teatrul Mihai Eminescu.
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024