Ambuteiajele create pe Calea Națională în fața Școlii Gimnaziale nr. 11, pot fi văzute și într-o altă zonă a orașului.
Intersecția străzilor Tudor Vladimirescu și Grivița se blochează aproape zilnic între orele 11:00 și 12:00 la momentul în care elevii ies de la școală.
În cursul zilei de ieri spre exemplu, prima bandă era ocupată în totalitate cu mașini care staționau pentru așteptarea copiilor. Pe alocuri și pe a doua bandă vizavi de Parcul Tineretului erau autoturisme pe avarii, astfel că circulația se desfășura extrem de anevoios.
Pentru a parcurge câteva zeci de metri, din strada Grivița către Tudor Vladimirescu pe direcția Rediu, timpul de așteptare a fost de aproximativ 15 minute.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean, polițiștii rutieri monitorizează zonele din jurul școlilor în special la primele ore ale dimineții.
”Polițiștii desfășoară activități de fluidizare a traficului în proximitatea unităților de învățământ, cu preponderență în primele ore ale zilei, în momentul în care elevii încep cursurile. Ulterior, se monitorizează zonele aglomerate și se intervine în funcție de situație”,
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
La ieșirea elevilor de la cursuri polițiștii intervin punctual.
„În ceea ce privește zona specificată de dumneavoastră, în care traficul ar fi îngreunat din cauza conducătorilor auto care staționează în locuri nepermise, precizăm că o vom avea în atenție și vom desfășura activități de fluidizare a traficului, pentru a nu ne mai confrunta cu situații în care se formează blocaje”,
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
De altfel, în cursul zilei de ieri o mașină MAI a ajuns în apropiere de Școala 8 însă a efectuat manevra de întoarcere pe strada Tudor Vladimirescu, fără să ajungă la intersecția blocată pentru fluidizarea traficului.
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Portretul unui independent: Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024