Fostul inspector şcolar Mihaela Huncă a pus la zid conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) pentru ceea ce se întîmplă în învăţămîntul botoşănean. Ea a criticat politizarea excesivă a educaţiei.
„Politizarea învăţămîntului nu s-a făcut doar pentru funcţiile de conducere, a ajuns chiar pînă la femeia de serviciu, la îngrijitor. De doi ani de zile nu s-a făcut concurs pentru nici un post de director, de inspector. Singurul criteriu după care s-au făcut aceste numiri a fost cel politic. În prezent nu există nici un inspector şcolar numit prin concurs. Este uşor să conduci cînd nu ai un om stabil pe post”, a afirmat Mihaela Huncă, potrivit căreia aproximativ 65% dintre directorii botoşăneni de şcoli ocupă funcţiile cu delegaţie.
Sute de posturi didactice desfiinţate
Ex-inspectoarea a dezavuat şi modul în care sunt tratate investiţiile, susţinînd că au fost sistate cele demarate în anii 2007 şi 2008, care erau terminate în proporţie de peste 50%, fiind începute altele, pe criterii politice. „Ca să nu mai spunem că anul trecut au fost unităţi care au rămas fără acoperiş chiar pe timpul iernii”, a mai arătat Mihaela Huncă. Aceasta a prezentat şi date potrivit căreia în cei doi ani de şefie PDL la IŞJ s-au desfiinţat 47 de unităţi de învăţămînt şi 676 de posturi didactice, ajungîndu-se ca media elevilor într-o clasă să fie de 30 de elevi, adică peste media europeană.
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024