Fostul parlamentar Viorel Grigoraș a dobândit din nou o funcție de conducere în cadrul organizației municipale PNL Botoșani.
Acesta a preluat postul de vicepreşedinte pentru politici sociale, relații cu sindicatele, patronatele, ONG-uri și grupuri de cetățeni.
Fusese ocupat de Marius Oroșanu în luna aprilie a anului trecut, care însă după mai puțin de un an a demisionat.
Întrunit în ședință spre sfârșitul lunii martie, Biroul Politic Local al filialei l-a desemnat cu o largă majoritate drept înlocuitor pe senatorul din perioada 2012 - 2016, care nici nu a avut contracandidat și care a mai ocupat postul în 2013.
Aceasta în condițiile în care, la alegerile de anul trecut, concurenta directă a lui Oroșanu a fost Cătălina Lupașcu.
Viorel Grigoraș ocupa deja funcția de vicepreședinte al organizației județene.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile