Ordonanța de Urgență adoptată miercuri de Guvern, prin care funcția de prefect redevine una politică după mai bine de 15 ani, prevede și reintroducerea în organigramă a unui post de conducere.
La nivelul Prefecturii, instituție ai cărei angajați primesc spor Covid de 30% la salariu, se înfiinţează funcţia de secretar general al instituţiei prefectului, care este înalt funcţionar public şi se subordonează nemijlocit prefectului.
Este absolvent de studii superioare juridice, administrative sau științe politice.
Secretarul general al instituţiei prefectului asigură conducerea operativă a instituției prefectului, precum și stabilitatea funcţionării acesteia, continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între compartimentele instituţiei.
De asemenea, sprijină activitatea prefectului în exercitarea atribuțiilor și coordonează structura/structurile de specialitate prin care se realizează aceste atribuții.
Atribuţiile secretarului general al instituţiei prefectului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului la propunerea ministerului care coordonează instituția prefectului, cu avizul ministerului cu atribuții în domeniul administrației publice.
În fiecare judeţ, funcţionează un colegiu prefectural compus din prefect, subprefect, secretarul general al instituţiei prefectului şi conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale, care sunt organizate sau au sediul în judeţul respectiv sau în municipiul Bucureşti.
Ordinele prefectului sunt contrasemnate de către secretarul general al instituţiei prefectului. În cazul în care, funcția publică de secretar general al instituţiei prefectului nu este ocupată prin niciuna dintre modalitățile prevăzute de lege, contrasemnarea ordinelor prefectului se realizează de către conducătorul compartimentului juridic din instituția prefectului.
Salarizarea funcţiei publice de secretar general al instituţiei prefectului se stabileşte la nivelul salarizării funcţiei publice de director general din cadrul administraţiei publice centrale de specialitate, astfel cum este prevăzută de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Prefectura Botoșani are deja un prefect, doi subprefecți și o cancelarie a prefectului, la care angajările se fac fără concurs, pe criterii strict politice.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Happy Cinema Botoșani vă invită la film: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Restaurantele din Botoșani, sub atenta supraveghere a Gărzii de Mediu
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
O școală gimnazială din Botoșani, parte dintr-un proiect cu finanțare europeană
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile