Preşedintele PNL Botoşani este pe cale să piardă cele 51,77 de hectare concesionate în comuna Albeşti. După cum v-am informat în mai multe rînduri, pe vremea în care liberalii erau la putere Florin Ţurcanu a reuşit să încheie un contract cu fosta Casă a Agronomului, controlată tot de un membru PNL, Gheorghe Dănilă, prin care deputatul primeşte de la stat o subvenţie anuală de circa 6.000 de euro şi nu trebuie să dea redevenţă decît aproximativ jumătate din această sumă.
Ţurcanu şi alţii ţin terenurile statutului
Deşi terenul în cauză, ca şi altele aflate în această situaţie, au fost transferate de la Casa Agronomului la Agenţia Domeniilor Statului, Ţurcanu, membru al comisiei de agricultură a Camerei Deputaţilor, a reuşit să semneze un act adiţional prin care contractul de concesiune rămîne în vigoare pînă la data expirării prevăzute iniţial, adică în 2012. În ciuda acestui lucru se pare că parlamentarul nu se va mai putea bucura prea mult de respectiva suprafaţă. Şi asta pentru că Prefectura şi ADS Botoşani au declanşat o amplă acţiune prin care pămînturile din mai multe comune care se află la agenţie şi sunt concesionate la diverse persoane fizice şi juridice să treacă la consiliile locale.
Iar statul nu are de unde să dea pămînt celor care au dreptul să primească
Este cazul localităţilor Dorohoi, Ştefăneşti, Mihălăşeni, Răchiţi, Durneşti şi Albeşti, unde încă există persoane care au dreptul să primească, unele cu hotărîri definitive şi irevocabile în instanţă, teren de la Consiliul Local, numai că acesta nu mai are suprafeţele disponibile. Ca atare, s-au întocmit mai multe documentaţii care au fost trimise la ADS Bucureşti, reprezentanţii acestora au cerut mai multe clarificări şi, din cîte se pare, s-a intrat în faza finală privind încheierea protocoalelor de transfer de la ADS la autorităţile locale. „Nu stă nici un contract de concesiune în faţa actelor de proprietate ale oamenilor. Scopul acestor terenuri este de a se face reformă funciară”, ne-a declarat prefectul Cristian Roman. Acesta a mai arătat că nu îl interesează cine sunt beneficiarii contractelor de concesiune, ci doar să rezolve problema botoşănenilor care au dreptul al pămînt, dar nu pot fi împroprietăriţi.
Există un precedent
De altfel, ceea ce se întîmplă acum nu reprezintă o noutate. În luna noiembrie a anului trecut, după demersuri îndelungate, s-a reuşit transferarea a 206 hectare de teren de la ADS la consiliile locale. Terenul era deţinut de agenţie deşi 110 botoşăneni din localităţi precum Flămînzi, Hlipiceni, Corni sau Lunca aveau hotărîri judecătoreşti prin care trebuiau să fie împroprietăriţi. De atunci şi pînă acum o bună parte dintre ei au primit diverse suprafeţe de teren.
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024