Unul dintre șefii de instituție de la Botoșani care a făcut obiectul unor cercetări penale, a fost repus pe funcție.
Este vorba despre directorul executiv adjunct al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA).
Ovidiu Airimițoaie a revenit pe postul de conducere, în urma unui ordin semnat de președintele ANSVSA, începând cu data de 20 martie 2017.
”Începând cu data de astăzi a venit un ordin de repunere pe funcție a dlui doctor Ovidiu Airimițoaie, ca urmare a clasării cauzei în care dlui a fost cercetat. Dl. Teodor Harabagiu a fost director adjunct interimar și revine pe funcția deținută anterior șii anume șeful Serviciului Antifraudă”,
Minodora Vasiliu, director executiv DSVSA
Ovidiu Airimițoaie a fost suspendat în luna septembrie a anului 2015, după ce ar fi fost implicat în scandalul ”Vacii nebune”. În 2013 – 2014, ar fi fost falsificate unele documente privind starea de sănătate a unor vite suspecte de Boala Vacii Nebune, care au fost sacrificate iar carnea a ajuns la export în Uniunea Europeană. O parte din animalele ce ar fi fost pe atunci sacrificate proveneau din județul Botoșani. Ovidiu Airimițoaie a fost trimis în judecată în acest dosar instrumentat de Parchetul General fiind acuzat de abuz în serviciu.
În urma finalizării procesului, instanța de judecată a stabilit că directorul adjunct de la DSVSA este nevinovat. Cauza a fost clasată.
Tineri reținuți de polițiști: Au furat materiale de construcție de aproximativ 3.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Nova Apaserv SA anunță extinderea zonelor care rămân fără apă astăzi
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Tâlhărie pe o stradă din municipiul Botoșani: Un tânăr a fost reținut de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Minor din Săveni trimis de instanță într-un centru educativ: Pentru ce a fost condamnat
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
14 milioane de lei în plus pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile