Măsuri extreme luate de social-democraţi pentru creşterea fondurilor. În data de 11 februarie Biroul Permanent Judeţean a analizat situaţia gradului de încasare a cotizaţiei de membru şi s-a constatat că acesta este nesatisfăcător. Ca atare, BPJ a adoptat un program de măsuri pentru revigorarea financiară a partidului care a început în luna martie.
„Plata cotizaţiei de membru de partid se va efectua lunar, până la data de 10 a fiecărei luni calendaristice, pentru luna precedentă”, se stipulează la
primul articol al hotărârii aprobate de forul de conducere al filialei judeţene. În continuare se precizează că valoarea cotizaţiei ce revine fiecărei organizaţii în parte nu poate fi mai mică de 50 lei/lună. De asemenea, s-a decis ca membrii de partid să îşi achite cotizaţiile la sediul partidului, pe bază de chitanţă, sau să le vireze în contul bancar al PSD Botoşani.
„Obligativitatea îndeplinirii acestei hotărâri revine în totalitate preşedinţilor organizaţiilor teritoriale”, se arată în
finalul hotărârii. Măsura luată de PSD-işti pe plan judeţean este probabil parte integrantă a unui proces naţional de reabilitare financiară a partidului.
1 milion euro, datoria naţională a partidului
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că datoriile formaţiunii sunt în jur de un milion de euro, aşa că partidul a început restructurări salariale şi să raţionalizeze “la sânge” cheltuielile. Dragnea a afirmat că PSD a decis restructurarea unor salariaţi de la principalele sedii ale partidului, dându-se deja câteva preavize, iar o decizie finală urmând să fie luată în câteva zile.
“Va fi o restructurare destul de sănătoasă. Sunt două motive principale: competenţele fiecărui salariat şi banii pe care îi avem disponibili. PSD nu-şi mai poate permite să meargă cum a mers în anii trecuţi : avem, n-avem bani trebuie să plătim salarii sau să plătim utilităţi, pentru că n-am făcut decât să mărim foarte mult datoriile”, a declarat
secretarul general social-democrat. Dragnea a spus că, pentru a diminua din datorii, PSD a început să raţionalizeze “la sânge” cheltuielile, iar pe de altă parte a început să strângă cotizaţiile membrilor.
“Încet, încet ne achităm obligaţiile asumate, chiar dacă nu au fost asumate de noi, au fost asumate de partid”, a adăugat el.