Fosta demnitară social-democrată a ieşit la pensie în urmă cu aproximativ o lună şi jumătate. Ea activa pe un post de inginer la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi a optat să iasă din cîmpul muncii în perspectiva disponibilizărilor ce urmau să aibă loc la instituţiile publice şi care afectau şi unitatea la care lucra.
„Am vrut să evit să-l pun pe dl.director într-o situaţie dificilă”, ne-a declarat
Viorica Afrăsînei. La APM cinci angajaţi su părăsit instituţia odată cu valul de concedieri de la stat şi întrucît simţea că s-ar afla printre ei ex-parlamentara a preferat să se pensioneze, deşi mai avea ceva ani pînă la vîrsta limită.
„Sunt implicată în mai multe acţiuni umanitare, am timpul ocupat, altfel poate mi-ar fi fost mai greu”, ne-a mai spus
fosta lideră PSD. Acesteia nu i s-a plătit încă prima pensie. Pe 14 februarie 2010 ea a împlinit 56 de ani.
Pensii de zeci de milioane pentru foştii parlamentari
Viorica Afrăsînei are la activ trei mandate de deputat în perioada 1992 – 2004. Potrivit legii 96/2006 privind statutul senatorilor şi deputaţilor, la împlinirea condiţiilor de pensionare, foştii parlamentari beneficiază de un venit care se calculează conform pensiei magistraţilor, adică în funcţie de ultima indemnizaţie. Astfel, demnitari cu trei mandate primesc 80% din această sumă. Guvernul a încercat prin HG 737/2010 să recalculeze pensiile speciale de care beneficiază parlamentarii, personalul diplomatic, cel de la Curtea de Conturi, dar şi personalul aeronautic civil, însă Curtea de apel Bucureşti a decis suspendarea actului normativ în cauză după ce s-a cerut anularea lui în instanţă. În funcţie de numărul de mandate foştii parlamentari de Botoşani primesc pensii între 1.679 şi 4.476 de lei.