Cei patru comisari din cadrul Gărzii Financiare Botoşani disponibilizaţi în vara anului trecut revin pe locurile de muncă. Deja doi dintre ei au fost repuşi pe funcţii, în timp ce, în cazul celorlalţi se aşteaptă documentele oficiale de la nivel central.
Au revenit pe funcţiile de comisari, în urma unor hotărâri judecătoreşti, fostul subprefect Daniel Moruzi şi Petrică Ordin, deciziile de reîncadrare fiind emise la începutul acestei săptămâni. „
S-au primit deciziile de cei care au câştigat procesul în instanţă, sunt venite decizii pentru Dan Moruzi şi Petrică Ostin, deci aici au venit oficial începând cu data de 8 octombrie 2012, ei au venit deja la serviciu”, a declarat
Cristian Calimandruc, comisarul şef al Gărzii Financiare de la Botoşani. În schimb, în cazul lui Laur Nechita şi a lui Nelu Nechita, reangajaţi la Baia Mare şi Călăraşi, conducerea Gărzii Financiare Botoşani nu a intrat încă în posesia deciziilor de transfer pentru instituţia locală. Cei doi comisari au fost repuşi pe funcţii vacante la alte secţii din ţară, însă în urma unor deblocări de posturi la nivel naţional, Gărzii de la Botoşani i-au fost repartizate o serie de posturi tocmai pentru reîncadrarea comisarilor care au obţinut hotărâri judecătoreşti favorabile.
Încă sunt procese pe rol
„Nu am primit nimic oficial, aşteptăm în cursul zilei de astăzi sau mâine dimineaţă să vină ceva oficial, deci au fost doar discuţii telefonice, atât, dar nimic oficial. Ei au fost agajaţi deja, unul la Baia Mare celălalt la Călăraşi, dar nu au venit deciziile de transfer”, a mai spus
Cristian Calimandruc. Cei patru comisari au fost disponibilizaţi în vara anului trecut după ce au trecut printr-un concurs. Ei au deschis o serie de acţiuni la bară pe mai multe speţe, o parte fiind deja finalizate şi cu sentinţe în favoarea comisarilor, altele sunt pe rol la instanţe superioare.
CITEŞTE:
Fostul şef al Gărzii Financiare reangajat de judecători