Este oficial, organele de anchetă de la Botoșani au deschis un dosar penal pe numele unui fost viceprimar al municipiului care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal.
Este vorba despre Eugen Țurcanu, fost director al Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) împotriva căruia actualul viceprimar, Cosmin Andrei a făcut o plângere penală pentru abuz în serviciu, soldat cu prejudiciu material. Eugen Țurcanu nu ar fi respectat directivele conducerii și a mutat pe propria răspundere patinoarul din Parcul Mihai Eminescu, pe esplanada Sălii Polivalente Elisabeta Lipă.
”Subiectul acestei infracțiuni nu a fost încă individualizat. Este începută urmărirea penală cu privire la fapta sesizată”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Dosarul penal deschis pe numele lui Eugen Țurcanu se află în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani. Organele competente au dispus începerea urmăririi penale cu privirea la comiterea infracțiunii de abuz în serviciu printr-o ordonanță care datează din ianuarie 2015. (G.E.)
S-a făcut anunțul mult așteptat: CÂND intră banii pe cardurile de energie
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Morți de aproape 7 milioane de euro anul trecut la Botoșani
Ramona Lupu
Jan 14, 2025
Cum să alegi cele mai bune pompe de apă cu utilizări casnice și industriale
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Eficiența alimentelor versus pastilele pentru creșterea testosteronului
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Cum afectează stresul performanțele în sala de fitness și cum poți ajunge la o stare de bine
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile