EXCLUSIV : Lovitură de palat la APIA, Constantin nu mai este director
Ion Constantin nu mai este director executiv al Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Acesta fusese numit interimar pe funcţie, pentru maxim şase luni, pe 3 ianuarie 2011. La începutul lunii iulie i s-a terminat mandatul, iar conducerea naţională a APIA nu i l-a prelungit.
Dimpotrivă, pe 4 iulie, Florin Faur, directorul general pe ţară al APIA, a semnat o decizie prin care directorul adjunct al agenţiei botoşănene, Gica Huţanu, preia o parte din atribuţiile lui Constantin. „Începând cu data de 04.07.2011 şi până la ocuparea postului de director executiv al centrului Judeţean Botoşani, d-na Huţanu Gica – director executiv adjunct, gradul II, clasa 103, în cadrul Centrului Judeţean Botoşani, preia calitatea de ordonator terţiar de credite şi competenţele aferente acestei calităţi”, se arată în actul semnat de şeful pe ţară al APIA. În aceeaşi zi, după primirea documentului, Gica Huţanu a semnat la rândul ei o altă decizie prin care deja fostul director revine pe postul de execuţie ocupat anterior. „D-lui Constantin Ion îi încetează exercitarea cu caracter temporar a funcţiei publice de conducere vacantă de director executiv, treapta 2 de salarizare în cadrul Centrului Judeţean Botoşani şi îşi reia funcţia publică de execuţie de consilier superior, clasa 84, gradaţia 5, în cadrul serviciului control pe teren”, se specifică în decizie. Concurs pentru postul de director Interesant este că în această săptămână sunt în plină desfăşurare la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici concursuri pentru desemnarea directorilor executivi la nouă centre judeţene APIA din ţară, printre care şi cel de la Botoşani, însă nici Ion Constantin şi nici Gica Huţanu nu s-au prezentat. Constantin a devenit director executiv APIA Botoşani după ce spre finalul anului 2009 PSD-iştii au ieşit de la guvernare şi Ioan Toma nu a mai putut ocupa postul, iar Huţanu este angajată a APIA încă de la înfiinţarea, în 2005, a sucursalei de la Botoşani. După toate cele întâmplate Constantin a comunicat că este în concediu medical. Biroul său este deschis, însă Huţanu îşi desfăşoară în continuare activitatea în cel vecin.