La aproximativ patru ore după ce au anunţat oficial că s-au închis candidaturile la alegerile interne, social-democraţii au hotărât să le amâne.
Biroul Permanent Judeţean al PSD Botoşani s-a întrunit vineri după-amiază în ceea ce ar fi trebuit să fie ultima şedinţă dinaintea scrutinului de pe 30 aprilie.
Lidera interimară a organizaţiei i-a anunţat însă pe cei prezenţi că încă mai aşteaptă nişte precizări de la centru referitoare la modul de stabilire a delegaţilor, fără să fie foarte clar despre ce este vorba.
Ca atare, alegerile s-au amânat fără să se mai supună decizia votului BPJ, fără să se prezinte vreo hârtie de la conducerea centrală şi fără să se ofere un termen clar când vor avea loc.
Amânarea survine după ce ambele tabere din PSD Botoşani, coordonate de Doina Federovici, respectiv Costică Macaleţi, îşi trimiseseră practic candidaţi pentru funcţiile de preşedinte (chiar pe cei doi) şi preşedinte executiv, Marius Budăi, respectiv Mihaela Huncă, lucru foarte rar întâlnit în PSD Botoşani, acolo unde, de obicei, aspiranţii la aceste funcţii nu au contracandidaţi.
Toate aceste lucruri fac ca Doina Federovici să rămână în continuare preşedinte interimar, în baza unei numiri făcute vara trecută de şefii de la Bucureşti, după înlăturarea lui Ovidiu Portariuc.
Un botoșănean preia conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava
Andreea Coțovanu
Mar 22, 2025
Vitezoman prins de polițiștii botoșăneni cu aproape 150 km la oră
Redacția Botoșăneanul
Mar 22, 2025
Crin Antonescu la Botoșani: Nu e normal să plătești miniștrii, parlamentarii ca pe ospătari – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 22, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile