Valul pensionărilor din Ministerul Afacerilor Interne a cuprins şi Botoşaniul. Al doilea şef de serviciu militarizat subordonat Prefecturii s-a pensionat în acest an.
Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple (SPCEEPS) Botoşani nu îl mai are în frunte pe Viorel Gaidur.
Comisarul şef şi-a încetat activitatea începând cu data de 8 septembrie, când a ieşit oficial din câmpul muncii, fiind informat de MAI că i s-a aprobat dosarul de pensionare.
Locul său în fruntea SPCEEPS a fost preluat cu titlu de interimat de subcomisarul Alin Popovici.
Pentru ocuparea postului eliberat ar trebui să aibă loc concurs în termen de 45 de zile lucrătoare de la vacantare, numai că la Serviciul Public Comunitar Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, de unde Dănuţ Ciubotaru s-a pensionat în primăvară, MAI nu a organizat concurs nici până astăzi.
Viorel Gaidur ocupa postul de şef al Serviciului Paşapoarte de aproximativ un deceniu.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
FC Botoșani a împrumutat un fundaș central în vârstă de 24 de ani
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Botoșănean amendat cu 1.500 de lei după ce a făcut „prostii” la ghena de gunoi
Oana Sava
Jan 16, 2025
MINUNE: O femeie și-a uitat poșeta pe o bancă în Centrul Istoric și nimeni nu a furat-o
Oana Sava
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile