O lucrare efectuată în cadrul unui proiect european și neachitată s-a terminat cu executarea silită a administrației locale. Și aceasta la vreo patru ani de la efectuarea investiției.
În 2010, Primăria Răchiți a câștigat o finanțare europeană pentru modernizarea de drumuri și canalizări, iar proiectul inițial a fost modificat. Lucrările s-au suplimentat cu circa 500.000 de lei, în 2012 primarul Vasile Adăscăliței a fost înlocuit cu Gheorghe Iacob, care a refuzat să onoreze facturile. Aceasta deoarece investiția suplimentară făcuse obiectul unor anchete ale Departamentului de Luptă Antifraudă (DLAF) și Direcției Naționale Anticorupție, fostul primar fiind suspectat că ar fi modificat proiectul în scop propriu. SC Conrec SA a deschis un proces în care a cerut plata sumei menționate și pe care l-a câștigat definitiv, iar la începutul lunii martie Consiliul Local Răchiți a aprobat plata celor 500.000 de lei, în hotărâre specificându-se chiar și sursele: din excedentul bugetului local existent la finele anului precedent și din secțiunea de funcționare a bugetului local.
Hotărârea nu a mai fost însă pusă în aplicare, astfel încât Conrec a apelat la SC Credit Recovery Financial Consulting SRL, firmă din Botoșani specializată în recuperări, care a instituit poprire pe conturile deținute de Primăria Răchiți. Cum pentru administrația comunei vecine cu municipiul reședință suma menționată este una cât se poate de consistentă, primarul Gheorghe Iacob încearcă totuși să facă rost de bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, alegându-se deocamdată cu câteva promisiuni de la vicepremierul Liviu Dragnea. Acestea ar trebui însă rapid transpuse în practică deoarece în conturile instituției de la Răchiți nu prea intră bani, iar reprezentanții SC Credit Recovery Financial Consulting SRL vor să-i scoată la vânzare inclusiv un tractor. (S.B.)
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024