Zilele Oraşului 2013 au parte de o problemă neaşteptată, generată de extinderea manifestărilor organizate de Primăria Botoşani în Centrul Vechi până în parcarea de la fostul magazin Botoşani. Aceasta este concesionată către SC Hi Speed Recovery SRL, ai cărei reprezentanţi sunt nemulţumiţi că li s-a ocupat parcarea şi intenţionează să ceară despăgubiri.
"Şi-au dat avizul peste mine"
Ionuţ Bejenariu Richard, administratorul judiciar de la HSR a trimis municipalităţii botoşănene în cursul săptămânii o adresă prin care îşi exprimă dezacordul faţă de decizia unilaterală a instituţiei de a monta în respectiva locaţie tiribombe. Potrivit reprezentanţilor
HSR, edilii doar i-au informat că amplasează acolo lanţuri, căluţi, etc., fără să le ceară acordul.
„Eu nu am interzis să pună tiribombele, doar că ei şi-au dat avizul peste mine, oamenii pot să îşi desfăşoare activitatea acolo fără nici o problemă. Nu m-au întrebat, m-au înştiinţat. Având în vedere că sunt zile dedicate Botoşaniului n-o să luăm nici o măsură având în vedere că profită toată populaţia de lucrul acesta, dar vom face o acţiune pentru Primărie prin care să îşi asume răspunderea”, ne-a declarat
Bogdan Juncanaru, administrator special HSR.
"O să plătească daune"
Potrivit acestuia, în afara faptului că parcarea este concesionată de
HSR, lucru pentru care firma plăteşte municipalităţii redevenţă,
Primăria Botoşani i-a impus să achite şi concesiune pe terenul respectiv, nu doar pentru serviciul de administrare a parcării. În aceste condiţii
administratorul special HSR crede că era firesc să se ceară avizul societăţii comerciale pentru eliberarea spaţiului în cauză. Calculele arată că încasările dintr-o singură zi ar merge până pe la 1.350 lei, iar
reprezentantul HSR crede că suma s-ar fi realizat tocmai pentru că botoşănenii care participă la
Zilele Oraşului ar fi parcat acolo ca să meargă în Centrul Vechi, unde au loc manifestările.
„O să plătească daune, la fel cum m-au pus şi ei pe mine să plătesc nişte bani pentru acea parcare”, a mai spus
Bogdan Juncanaru.
Edilii se apără cu interesul public
Miercuri după-amiază, mult disputata parcare era deja ocupată de… bâlci, edilii susţinând că au acoperire legală în ceea ce fac.
„Contractele de concesiune specifică faptul că, dacă interesul public o impune, terenul poate fi folosit”, a afirmat
viceprimarul Cosmin Andrei, în opinia căruia
Zilele Oraşului se încadrează la o acţiune de interes public. De altfel, ieri după-amiază Poliţia Locală blocase deja intrarea spre parcare dinspre Calea Naţională.
CITEŞTE ŞI:
Poliţiştii locali puşi să plătească tarifele de blocare a maşinilor pentru botoşăneni
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
Start furat la Zilele Oraşului, tarabele au fost puse, se vând deja mici – GALERIE FOTO