Biroul Politic Național al PSD s-a întrunit joi la amiază într-o ședință care a avut mai multe puncte de dezbatere. Printre acestea și situația Filialei Județene a PSD Botoșani unde, funcția de președinte rămăsese liberă odată cu demisia lui Andrei Dolineaschi.
Fostul președinte își depusese mandatul după ce a fost ales vicepreședinte la nivel național. În locul său, a fost numit cu titlu de interimat, Ovidiu Portariuc, președintele executiv al PSD Botoșani, ales în congresul care a avut loc în luna octombrie.
În ordinea ierarhică, pe funcția de președinte executiv a organizației a fost numită Doina Federovici, care va face echipă cu Ovidiu Portariuc. Ambii vor conduce Filiala Județeană până la organizarea de noi alegeri.
”Multumesc colegilor pentru increderea acordata. Vreau sa ii multumesc lui Andrei Dolineaschi pentru ce a facut pana in prezent ca presedinte al organizatiei. Ramane colegul si prietenul nostru si bineinteles vicepresedinte la nivel national. Voi face echipa cu d-na senator Doina Federovici in functia de presedinte executiv cu care ma inteleg foarte bine desi de-a lungul timpului am mai avut si puncte de vedere diferite. Asta arata ca PSD e un partid viu, democratic”, a declarat noul președinte al PSD Botoșani.
Obiectivul noii structuri de conducere este de câștigare a alegerilor de anul viitor, atât cele locale cât și cele parlamentare. De asemenea, noii președinți își propun o reformare a formațiunii politice, având în vedere că deja majoritatea liderilor din vechea gardă au fost înlocuiți.
În cursul zilei de vineri, 18 decembrie va fi convocat un Birou Politic Județean pentru realizarea unui bilanț anual dar și pentru stabilirea obiectivelor pe anul viitor.
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Școala în care a învățat primarul redeschisă după 24 de ani: Era în pericol de autodemolare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile