Social-democraţii botoşăneni au căzut de acord asupra noii conduceri a Consiliului Judeţean după ce rezultatele înregistrate la alegerile de duminică le permit să îşi impună reprezentanţii pe toate cele trei funcţii.
Aşa cum s-a stabilit încă dinaintea campaniei electorale, pentru postul de preşedinte este sprijinit Costică Macaleţi, cel care avea din primăvară girul şefilor de la Bucureşti.
Unul dintre vicepreşedinţi vine de la Dorohoi şi este Dorin Birta, care a mai colaborat cu Macaleţi în perioada în care acesta era prefect, iar el era director de cancelarie.
Surpriza vine la cel de-al doilea post de vicepreşedinte, pentru care PSD-iştii l-au nominalizat pe Liviu Toma, actual director adjunct la SC Urban Serv SA. Este o desemnare surprinzătoare şi prin prisma faptului că Toma ocupă abia a zecea poziţie pe lista social-democraţilor pentru CJ Botoşani.
Astăzi la Bucureşti se întruneşte Comitetul Executiv Naţional al PSD, la care se analizează rezultatele de la alegerile locale şi la care se avizează propunerile pentru posturile de preşedinţi şi vicepreşedinţi de CJ.
Organizaţia PSD Botoşani este reprezentată la importanta şedinţă de Ovidiu Portariuc, în calitatea sa de preşedinte al filialei judeţene.
PREZENȚA la vot în județul Botoșani: Zeci de persoane au votat prin urna mobilă
Diana Arici
Nov 24, 2024
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024