Tot în cadrul şedinţei AGA de vineri de la SC Nova Apaserv SA s-a decis numirea unui nou consiliu de administraţie. Acesta este format din trei persoane, câte un reprezentant de la Consiliul Judeţean, Primăria Dorohoi şi Primăria Mihai Eminescu.
Reprezentantul CJ, Radu Judele, este şi cel care va îndeplini prerogativele de preşedinte al consiliului de administraţie. Municipalitatea dorohoiană l-a desemnat pe Sava Apăştinei, directorul Direcţiei Edilitare.
„Ieri a fost şedinţă de Consiliu Local şi el a fost desemnat. Se ocupă cu edilitare, cu străzi şi am considerat noi că aşa e mai bine”, ne-a spus
Constantin Bursuc, viceprimar de Dorohoi. De la Ipoteşti a fost mandatat să facă parte din CA, Constantin Grigoroşcuţă, colonel în rezervă, actual consilier local. Cei trei îşi vor desfăşura activitatea pe o perioadă nedeterminată de timp.
„Cât durează procedurile legale”, a spus
Radu Judele, arătând că, practic, actualul CA îşi va înceta activitatea când va fi numit cel în care membrii vor fi stabiliţi conform OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.
Directorul general Nova Apaserv, Gabriel Cârlan, nu are dreptul să facă parte din consiliul de administraţie potrivit noilor reglementări legale.
CITEŞTE ŞI:
EXCLUSIV : CA-ul de la Apă decapitat în masă