Şeful Poliţiei Municipiului Botoşani a depus miercuri un autodenunţ la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Botoşani în privinţa scadalului în care au fost implicaţi antrenorii naţionalei de rugby ai României. Deşi juridic vorbind actul depus de comisarul şef Cătălin Radu se cheamă „autodenunţ”, practic, el nu îşi recunoaşte vreo vinovăţie pe fondul celor întîmplate. În schimb, acuzat fiind mai mult sau mai puţin voalat de unele încercări de favorizare a agresorilor, poliţistul cere ca procurorii să efectueze o cercetare pentru a stabili dacă el se face vinovat de vreo încălcare a legii. Procurorii botoşănenii nu se vor ocupa însă de acest caz. Întrucît Cătălin Radu are rang de ofiţer, ei nu au competenţă de anchetă în această situaţie şi de aceea autodenunţul va fi direcţionat spre Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Suceava.
Ce se poate ascunde în spatele depunerii autodenunţului aflaţi luni, la „Ancheta Săptămînii”. Atunci Botoşăneanul.ro vă prezintă în premieră amănunte incredibile despre scandalul cu rugby-iştii din noaptea de sîmbătă spre duminică. Veţi vedea cum a acţionat Poliţia Română într-un astfel de caz, cine pe lîngă cine a insistat să nu se depună plîngere, cîte dosare penale sînt deschise în urma conflictului din noaptea de 5 spre 6 iunie, dar şi alte amănunte despre acest scandal fără precedent la Botoşani.
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024