Funcția lăsată liberă temporar de actuala șefă a Prefecturii Botoșani, a fost deja ocupată.
Imediat după numirea Danielei Lozneanu pe funcția de subprefect al județului Botoșani, atribuțiile sale au fost preluate de adjunctul de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), Dan Moldovanu.
Cum instituția nu poate fi condusă de un singur om, în organigramă fiind prevăzute trei posturi de conducere, respectiv un inspector șef și doi adjuncți, de la ITM Botoșani s-a trimis o propunere la nivel central, prin care a fost nominalizată o persoană care să preia atribuțiile de inspector șef adjunct pe domeniul control – relații de muncă.
Propunerea a fost trimisă cu un nume, respectiv cel al lui Leonard Kohut, care a mai condus instituția și în trecut și este familiarizat cu activitățile de conducere. Răspunsul a venit însă cu un alt nume, fiind emisă o decizie prin care numit inspector șef adjunct este Mihai Onofraș, un inspector din cadrul instituției.
Singurul „handicap” al lui Leo Kohut pare să fie faptul că nu are carnet la partidul care trebuie.
Despre Mihai Onofraș nu se cunosc multe lucruri, iar o simplă căutare pe pagina electronică obligatorie a instituției indică faptul că declarativ și el și colegii săi, respectă legea în ceea ce privește completarea declarațiilor de avere și interese.
În realitate însă declarația de avere pentru toți cei din ITM arată cam așa:
Probabil că Daniela Lozneanu nu a avut cunoștință de faptul că foștii colegi care se plâng de salarii mici nu și-au publicat declarațiile de avere și interese. Iar dacă a știut, din postura de subprefect cel puțin, ar trebui să repare această disfuncționalitate.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: Ședință la Municipiu, consilierii și-au suflecat mânecile, liberalii puțin dezumflați
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024
ACUM: Valeriu Iftime își prezintă echipa liberală pentru Parlament la ”Botoșăneanul TV” - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Adolescentă căutată la nivel național, depistată de jandarmii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Prăpăd după BLOCADA: Zeci de șoferi au rămas fără permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024