Fostul comisar şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) a fost eliberat din funcţie în urma unui ordin emis de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Alexandru Zarug se află momentan în perioada de preaviz.
Decizia de eliberare din funcţie a intervenit în urma reorganizării comisariatelor judeţene pentru protecţia consumatorilor prin Hotărâre de Guvern. Alexandru Zarug a fost demis la începutul lunii octombrie şi potrivit legii, perioada de preaviz a fost stabilită până la data de 7 noiembrie 2012. Momentan fostul şef al instituţiei se află în concediu medical. „
Dl. Zarug se află în preaviz în urma unui ordin remis de preşedintele ANPC, în prezent şi din câte ştiu este în concediu medical, cred că preavizul expiră pe data de 7 noiembrie, dar fiind în concediu medical se suspendă executarea preavizului şi când se va întoarce va mai beneficia de câteva zile de preaviz”, a declarat pentru
Botoşăneanul,Marian Grigoraş, comisar şef Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Iaşi.
Pe perioada cât Alexandru Zarug se află în concediu medical, atribuţiile reprezentare şi semnătură ale instituţiei vor fi duse la îndeplinire de consilierul juridic Sanda Constantinică până la organizarea unui concurs la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor pentru ocuparea postului de comisar şef adjunct. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici va organiza examene doar în cazul funcţiilor de conducere la nivel regional.
„La Botoşani nu a venit un ordin de promovare temporară pe funcţie, eu am dat drept de reprezentare şi semnătură pentru Comisariatul de la Botoşani şi am desemnat-o pe d-na consilier juridic Sanda Constantinică care semnează ordine de deplasare, delegaţii pentru instituţie”, a mai spus
şeful Regionalei de la Iaşi. Deocamdată nu a fost stabilită o dată pentru organizarea concursului în vederea ocupării funcţiei conducere de la Botoşani.