După ce la scurt timp în urma alegerilor locale a fost lăsat fără funcția de șef formație încasare, pentru ca apoi să fie deposedat și de computer, copreședintele Tineretului Național Liberal a rămas în cele din urmă fără locul de muncă de la SC Modern Calor SA.
De pe 4 septembrie Adrian Poclid a devenit șomer, iar asta în urma unei reorganizări a societății de termoficare prin care a devenit unicul salariat care a părăsit unitatea. Consiliul de administrație a hotărât să desființeze biroul de încaare-recuperare debite și biroul producție, care în mare parte își desfășurau activitatea la centrul de încasări de lângă Școala 7. Fostul președinte al TDL Botoșani, actual copreședinte la TNL Botoșani, activa ca economist la primul birou menționat, însă nu a mai ajuns la serviciul clienți, acolo unde au fost transferați ceilalți salariați vizați de noua organigramă.
”Toată treaba asta s-a făcut pentru mine. Din 25 de oameni care erau la cele două birouri, toți au primit acte adiționale la contractul de muncă cu același salariu, numai eu un act cu o diminuare a salariului de 500 de lei. Nu îți pui un semn de întrebare? Au râs și avocații când au văzut”, ne-a declarat Adrian Poclid.
Acesta susține că luat nota 10 la ultima evaluare și că nu existau motive profesionale pentru a fi dat afară. El a arătat că nu putea semna un act adițional cu reducerea drastică a salariului în condițiile în care la noul post, deși mai prost remunerat, avea nici mai mult, nici mai puțin de 33 de obligații, față de numai 22 la vechiul post.
”Nu pot să mă treacă de pe un post de economist pe alt post de economist, aproape să mi se dubleze atribuțiile, dar să mi se taie salariul. Un act adițional la un contract de muncă se negociază, nu este o decizie unilaterală. Dl. Director nici nu a vrut să audă de mine”, a mai spus Adrian Poclid.
Potrivit acestuia, conducerea unității l-a somat să semneze actul adițional în trei zile, fără a i se da posibilitatea unei simple discuții, condiții în care a refuzat să își pună iscălitura pe document, astfel încât a fost dat afarșă.
”Cred că asta vine de la dl, primar Ovidiu Portariuc, că din altă parte nu are de unde să vină”, este convins Adrian Poclid de o lucrătură pe filiera PSD.
De cealaltă parte, directorul general de la SC Modern Calor SA neagă implicarea politicului în reorganizarea societății care s-a terminat cu disponibilizarea unei singure persoane, copreședintele TNL Botoșani.
”Care-i problema dacă i s-a diminuat salariul? Numai avea aceleași atribuții ca și acolo, unde era și un fel de înlocuitor al șefului de birou. Nu mai aveam înlocuitor al șefului de birou, a rămas doar un singur salariat de acolo care era șef de birou și cu atribuții pe recuperări creanțe pe partea de organizare a activității și atât. I-am propus un alt loc de muncă, cu un alt salariu, da, mai mic... Dacă nu a fost de acord, a plecat. Nu l-a trimis nimeni acasă. El poate să spună orice că zisul e liber. Nu vedeți că toate lumea spune ce vrea în România și asta e. N-are nici o legătură cu politica, cu nimeni, s-a reorganizat acel serviciu și atâta tot”, a afirmat Florin Sandu, director general la SC Modern Calor SA.
În opinia acestuia, chiar și după diminuarea salariului, nivelul era unul mulțumitor, în jur de 1.900 lei brut.
”Când a fost angajat cu salariul cu care a fost angajat de ce nu a fost la presă?” a întrebat Florin Sandu.
Directorul general de la SC Modern Calor SA a arătat că desființarea celor două birouri s-a înfăptuit ca urmare a rezultatelor economice slabe, care au dus la creșterea datoriilor populației.
Cert este că litigiul va fi soluționat în instanță. Adrian Poclid și-a luat avocați din Suceava și a deschis proces, considerând abuzive și ilegale mai multe măsuri luate de conducerea unității care au dus la concediera sa.
Sergiu BĂLĂȘCĂU
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024