Chiriașa din cazul de față locuia într-un imobil din cartierul ANL Cișmea și de ceva timp nu și-a mai achitat contravaloarea chiriilor. S-a ajuns astfel la o datorie totală de aproximativ 3.500 de lei, bani care trebuiau să fie plătiți către SC Locativa SA, compania care administrează fondul locativ al orașului.
Mai mult decât atât, din cauza datoriilor nu i-a mai fost prelungit contractul de chirie încheiat cu Locativa.
Peste toate acestea a venit și o sentință judecătorească, undeva prin decembrie 2021, prin care repartiția sa a fost anulată de judecători, întrucât a dobândit locuința (chiar și cu chirie) în mod ilegal.
Așa se face că, în dimineața zilei de 23 februarie, la blocul din ANL Cișmea au ajuns echipajele Locativa, jandarmii și membrii cabinetului executorului judecătoresc Sînziana Secrieru.
Ușa era încuiată, nimeni în interior care să deschidă. S-a procedat la forțarea încuietorii și înlocuirea cu una nouă, cheia rămânând la administratorul imobilului.
În interior, majoritatea lucrurilor erau deja ridicate, cu excepția unor electrocasnice (combină frigorifică sau mașina de spălat) și a unor obiecte de mobilier. Însă, spre deosebire de locuințele sociale sau cele de la ghetouri, în acest caz, locuința era extrem de curată și îngrijită.
Executorul judecătoresc a încheiat un proces-verbal cu lucrurile rămase în locuința ANL și care vor putea fi ridicate de proprietară în decurs de o lună, cu aprobarea celor de la Locativa, care vor permite accesul în interior.
În timpul acestei proceduri, în garsonieră și-a făcut apariția sora fostei chiriașe care a explicat că ruda ei se află la muncă în străinătate și că va reveni de urgență, aflând de evacuare. A urmat o rafală de întrebări: „Se face evacuarea, de ce?”, ”Nu se poate schimba contractul?, ”Are un băiat la școală, ea muncește”.
Apoi i s-a adresat juristului SC Locativa SA, Cezar Nicuță:
„Cum să faceți evacuarea, așa dintr-o dată? Nu rămâne așa, dle. Nu puteți să dați evacuare pentru... așteptați o lună, două. Vine acasă doamna, dar nu aveți cum să faceți evacuarea. Vine acasă, acum își ia bilet, plânge, e disperată, dle”
A primit o serie de lămuriri care au mai liniștit-o cât de cât:
„Toate aceste bunuri rămân în apartament, timp de o lună de zile. Are timp doamna să ajungă acasă. Ajunge acasă, merge la domnii de la Locativa, vede ce se poate întâmpla și dacă nu se semnează un nou contract, poate să-și ia singură lucrurile de aici”,
Sînziana Secrieru, executor judecătoresc
Nedumerirea amestecată cu revoltă a surorii era cumva nejustificată în condițiile în care fosta chiriașă a fost notificată în nenumărate rânduri cu privire la datoria înregistrată la plata chiriei.
„Dumneaei nu a făcut niciun fel de demers în ultimul an de a reînnoi contractul, ceea ce a dus automat la evacuarea ei, pentru lipsă titlu”,
Cezar Nicuță, jurist SC Locativa SA
În plus, fosta chiriașă nu ar fi dobândit ANL-ul de pe lista de așteptare existentă la nivelul Primăriei Botoșani, așa cum prevede legislația specifică.
„Dumneaei face parte din acel lot unde Instituția Prefectului a formulat o acțiune de anulare a unor repartiții, iar în primă instanță în luna decembrie, i-a fost anulată acea repartiție. Vedem dacă dumneaei, vom vedea soluția din apel. Însă chiar dacă va avea câștig de cauză atunci, dumneaei neachitându-și datoriile, noi nu i-am putut reînnoi contractul. Există o Hotărâre de Consiliu Local, 9 din 2013 care stabilește că, pentru reînnoirea contractelor de închiriere e obligatoriu ca toate utilitățile și chiria să fie plătite la zi. Ori dumneaei nu a avut și s-a trecut la evacuarea acesteia”,
Cezar Nicuță, jurist SC Locativa SA
Făcând o retrospectivă, aceste situații au fost expuse public în mandatul de primar al fostului primar Ovidiu Portariuc, când au fost făcute cele mai multe includeri în spațiu, în cazul locuințelor ANL.
Titularul de contract inițial care a primit locuință ANL după depunerea dosarului la Primărie și întrunirea condițiilor specifice pentru acordarea unui spațiu locativ pentru tineri, primea în spațiu o altă persoană.
Contra unei sume de bani s-a tot vehiculat în oraș, însă acest aspect nu a putut fi dovedit nici de procurorii DNA Suceava care au clasat dosarul.
Ulterior, titularul renunța la locuință iar contractul trecea pe numele celui primit în spațiu. Care nu se afla pe lista Primăriei cu un dosar eligibil.
Această „scăpare” legislativă a fost ulterior reparată, iar Instituția Prefectului a întreprins un demers în instanță prin care a cerut anularea tuturor repartițiilor prin includere. Aproape toate procesele au fost câștigate de Prefectură, unele și la faza de apel. Ceea ce înseamnă că anul acesta ar putea fi evacuate zeci de familii din locuințe ANL, în care au pătruns prin acest tertip.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Liviu Ciobotariu, după remiza cu Poli Iași: Sunt puțin dezamăgit de rezultat
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un grup de copii a încercat să distrugă camerele de supraveghere cu bulgări de zăpadă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Declarația zilei 26 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024