Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a sfătuit populația să nu intre în panică, să rămână în case cu ferestrele închise şi să asculte recomandările venite pe căi oficiale.
Șeful DSU a mai anunţat că autorităţile vor organiza exerciţii privind protecţia civilă şi pregătirea adecvată pentru situaţii de urgenţă.
„Lucrăm şi cert este vom veni şi cu alte exerciţii care au un aspect integrat, nu numai al protecţiei civile, nu numai pe partea de informare şi evacuare, dar şi pe partea medicală de urgenţă. Suntem foarte preocupaţi să avem pregătirea adecvată la nivelul serviciilor de urgenţă care sunt în prima linie, în linia de front când apare aşa ceva”,
a spus Arafat, potrivit News.ro.
Întrebat care trebuie să fie reacţia în caz de pericol nuclear, medicul a spus că „poate cel mai important este ce nu trebuie să faci”.
„În primul rând, să nu te panichezi, asta e clar! Doi: dacă ţi se spune: 'stai acasă pentru următoarele cinci-şase ore', să nu ieşi şi să stai acasă cu geamurile închise. Trei - dacă ţi se spune: 'nu pleca cu maşina proprie, stai acasă', să faci acest lucru! Riscul panicii duce ca unii care ar putea să plece dintr-o zonă care cred că nu e ok şi să ne trezim cu un alt impact pe trafic şi să se blocheze traficul fără motiv. Deci important este, în astfel de situaţii, să asculţi. (...) Dar totul pe baza informaţiilor care vin oficial”,
a spus Arafat.
El a atras atenţia asupra faptului că în situaţii de urgenţă apar „modalităţi de manipulare” care încearcă să inducă panica în populaţie.
„Rugămintea este ca populaţia, orice situaţie ar fi, că e cutremur, că e alta, să asculte şi să respecte indicaţiile date pentru că în momentul în care ele nu se mai respectă şi ascultăm diferite dezinformări, atunci riscul este să se producă un haos şi să nu mai putem nici noi să ne facem treaba corect”,
a adăugat Arafat.
Şeful DSU a mai spus că s-au făcut deja exerciţii privind protecţia civilă, un astfel de exerciţiu public desfăşurându-se chiar anul acesta în domeniul CBRN - chimic, biologic, radiologic şi nuclear.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024