Aproape 100 de pompieri, polițiști, jandarmi, polițiști locali, medici și asistenți, pompieri voluntari, dar și specialiști ai instituțiilor cu atribuții în managementul situațiilor de urgenta au participat, astăzi, la un amplu exercițiu organizat în zona industrială a municipiului Botoșani.
La activitate, condusă de inspectorul șef al ISU Botoșani, colonel dr.ing. Mihail Cristian Amarandei, au mai participat și președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, prefectul Dan Constantin Șlincu, președintele Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Costică Macaleți, precum și vicepreședinții CJ, Dorin Birta și Liviu Constantin Toma.
Potrivit scenariului, în interiorul unei fabrici de textile s-a produs un incendiu de amploare, mai multe persoane fiind rănite. Au fost simulate acțiuni de căutare - salvare a unor persoane cu arsuri, traumatisme și intoxicate cu fum, acordare a asistentei medicale în cadrul Postului medical avansat și a asistentei psihologice.
Totodată, în cadrul simulărilor a fost verificat modul de punere în aplicare a Planului Roșu de Intervenție.
Exercițiul a urmărit testarea capabilităților de intervenție și de răspuns a forțelor implicate, viabilitatea procedurilor și planurilor de cooperare comune ale structurilor cu atribuții în managementul tipurilor de risc, precum și modul în care este realizat fluxul informațional decizional.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga “al Județului Botoşani mulțumește tuturor celor care au contribuit direct sau indirect la desfășurarea acestui exercițiu. Totodată, cere scuze cetățenilor pentru eventualele neplăceri cauzate de această acțiune și mulțumește pentru înțelegere.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Polițiștii din nordul județului au amendat un șofer cu 2.000 de lei, i-au golit și mașina
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Marcel Ciolacu vine cu explicații în privința impozitării banilor trimiși între rude
Ramona Lupu
Mar 13, 2025
Andrei Olariu, pompierul din Botoşani care a transformat durerea în curaj
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Haosul din fața școlii și nervii din trafic: Mașini blocate și trotuare pline de zeci de părinți
Ramona Lupu
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile