Este dovedit științific faptul că o serie de boli considerate a fi incurabile sunt declanșate pe un fond emoțional extrem. Sau stres, cum este cunoscut de publicul larg.
Trăim vremuri în care populația este tot mai afectată emoțional, lucru care își produce efecte asupra stării fizice a trupului.
Suferim și din cauza educației și a mentalității care ne-au devenit ghid nepotrivit, în sensul în care nu apelăm la ajutor în momente cheie din viața noastră.
Unul dintre cei mai cunoscuți psihoterapeuți de la Botoșani a mărturisit că a avut persoane la ședințe care sufereau de depresie de mai bine de un deceniu. În timp, efectele s-au acutizat și astfel s-au declanșat și alte afecțiuni.
„Depresia, anxietatea, diabetul, orice altă boală poate fi declanșată. Și la fel cum mecanismul de declanșare a fost început, poate fi și reîntors”, a explicat Cristina Lupașcu, psihoterapeut, în cadrul emisiunii Botoșăneanul TV.
Semnalul care se dorește a fi transmis ține de conștientizare. Pentru că și un astfel de moment în care un diagnostic dur ne poate da viața peste cap, inclusiv a celor dragi, poate fi depășit.
Puține sunt persoanele care conștientizează că mai ales în astfel de momente este nevoie de ajutorul oferit de specialiști. Pentru că, orice afecțiune poate fi tratată însă pacientul are nevoie de o sănătate psiho-emoțională pentru a putea lupta cu efectele bolii.
Cristina Lupașcu, psihoterapeut
„Nu aș folosi termenul boli incurabile. Anumite boli puternice care uneori îți pot pune în pericol viața dacă nu le tratezi corespunzător. Până la urmă toate bolile sunt curabile, inclusiv cancerul. Iar noi românii avem nevoie să înțelegem asta, că inclusiv cancerul este curabil. America, Germania, cred că e posibil și Franța, au câțiva ani de zile în care după intervenția medicamentoasă, după chimioterapie și după radioterapie, medicii sunt cei care recomandă procesul terapeutic. Adică: noi te-am pus din punct de vedere fizic pe picioare, acum ai nevoie să rezolvi cauza emoțională de la care a pornit această declanșare celulară”,
Există state ale Uniunii Europene în care medicul curant recomandă servicii specializate pe parte de psihoterapie.
Iar în astfel de situații rata de succes în însănătoșirea pacienților este de aproape 100%. Însă pentru a se ajunge în acest punct, persoana diagnosticată, cu ajutorul terapeutului, trebuie să ajungă la cauza principală care a declanșat afecțiunea.
Psihoterapia nu este doar indicată, ci devine indispensabilă inclusiv pe perioada efectuării ședințelor de chimioterapie sau radioterapie.
Cristina Lupașcu, psihoterapeut
„Nu le este verbalizată nevoia de a se vorbi despre asta, de aceea noi, România, suntem mult, mult în spate la capitolul acesta. Deși mare mi-a fost surprinderea plăcută să mă caute cineva înaintea unei intervenții chirurgicale cardio și să-mi spună că medicul este cel care i-a recomandat, înainte și după, câteva ședințe de terapie pentru a spori procesul de vindecare”,
De asemenea, sunt extrem de importante și grupurile de suport în care este oferită terapia de grup. Care poate fi de orice fel, de la discuții între pacienți până la cluburi de lectură sau petrecerea timpului în aer liber.
Un alt aspect de care spitalele publice din România nu țin cont este mediul în care sunt tratați pacienții oncologici și modul în care arată secțiile de oncologie: „Contează foarte mult să te duci într-un mediu în care există o floare, există o fereastră mare și vezi soarele, vezi un copac, auzi o pasăre”, a continuat Cristina Lupașcu.
Cel mai probabil, tendința oricărui manager de spital ar fi aceea de a indica lipsa resurselor financiare pentru amenajarea unor astfel de saloane în secțiile oncologice.
Specialiștii spun că acest lucru poate fi făcut chiar la nivel minimal, adică se poate introduce la costuri reduse un sistem audio din care poate răsuna o muzică liniștitoare pentru pacienți și inclusiv pentru personalul medical.
Sau o fereastră lăsată deschisă pentru razele soarelui sau cântecul păsărilor, o floare așezată pe noptieră. Detalii care pot provoca acea stare de bine de care au nevoie pacienții pentru a lupta cu boala și a o învinge. Printre altele.
Discuția poate fi urmărită în linkul de mai jos în intervalul 21:00 – 27:36
Redacția Botoșăneanul
Mar 21, 2025
Artefact mai vechi decât piramidele egiptene descoperit de un jandarm botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Mar 21, 2025
Daruri de Paște pentru bătrâni: Biserica Pacea continuă acțiunile de sprijin în azilele din Botoșani
Andreea Coțovanu
Mar 21, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile