Exodul evreilor în căutarea Pământului Făgăduinței și-un proces de omor la Cine Grand – VIDEO
Botoșănenii au ocazia, în perioada 5-11 decembrie, să vizioneze la
Cine Grand patru filme în premieră pe marile ecrane. Astfel, cei care
vor să-și petreacă timpul liber cu o vizită la mall, în compania
persoanelor dragi, sunt așteptați pentru câteva ore de adrenalină și
acțiune.
Primul film din seria premierelor se numește Exodus: Gods and Kings (Zei și Regi), cu actorii Christian Bale, Sigourney Weaver, Joel Edgerton, Aaron Paul. Acțiunea începe în felul următor: Ridley Scott ne poartă în vremuri imemoriale, descriind în premiera lunii decembrie exodul evreilor din Egipt, în căutarea Pământului Făgăduinţei, sub conducerea lui Moise (Christian Bale). Unul dintre cele mai captivante fragmente ale Bibliei are parte de o nouă ecranizare, cu efecte speciale de ultimă generaţie. Locaţiile de filmare au inclus un arid lanţ muntos din provincia spaniolă Andalusia, studiourile Pinewood din Londra, dar şi deşerturile din Maroc.
Al doilea film de dramă se numește The Judge sau Judecătorul și îi are ca actori pe Vera Farmiga, Robert Downey Jr., Robert Duvall. Un avocat de succes se întoarce în oraşul natal pentru înmormântarea mamei sale. Aici descoperă că tatăl său înstrăinat, bolnav de Alzheimer, este într-un proces de omor. Bărbatul decide să îi acorde o şansă tatălui, astfel că alege să îl reprezinte la tribunal. Pe măsură ce se apropie de adevăr, avocatul reia legătura cu familia pe care a lăsat-o în urmă.
Al treilea film, Paddington, film dublat și subtitrat îi are ca actori pe Nicole Kidman, Julie Walters, Sally Hawkins, Hugh Bonneville, Ben Whishaw. Paddington este povestea amuzantă a unui ursuleţ venit din îndepărtata junglă peruvienă tocmai la Londra, în căutarea unui cămin. Singur şi părăsit în gara din Paddington, realizează că e posibil ca viaţa în marele oraş să nu fie aşa cum şi-a imaginat. Temerile îi sunt spulberate în clipa în care face cunoştinţă cu familia Brown. Citind bileţelul pe care-l poartă atârnat de gât - pe care stă, scris de mână, "Vă rog, aveţi grijă de acest ursuleţ. Vă mulţumesc" ei îi oferă întâi un ceai, apoi o familie şi un acoperiş deasupra capului. Se pare că norocul îi surâde lui Paddington - până când intră în scenă un personaj macabru, a cărui singură dorinţă este aceea de a-l captura şi a-l împăia pentru muzeu. Heyday Films şi Studiocanal prezintă filmul Paddington, bazat pe celebra serie de cărţi pentru copii a autorului britanic Michael Bond, în regia şi scenariul lui Paul King. Producătorul filmului este David Heyman, iar producători executivi Rosie Alison, Jeffrey Clifford şi Alexandra Ferguson. Imaginea este semnată de Erik Wilson, scenografia de Gary Williamson, iar montajul de Mark Everson. Efectele speciale sunt realizate de compania britanică Framestore. Creatoare de costume este Lindy Hemming, iar autorul coloanei sonore Nick Urata.