Serviciul de Achiziții din cadrul Primăriei Botoșani a scos la licitație contractul de servicii ce viza efectuarea unei expertize la Sala Polivalentă Elisabeta Lipă.
Valoarea acestuia a fost stabilită prin licitație la suma de aproximativ 8.000 de lei, fiind obținut de o firmă din Botoșani care colaborează cu experți de la Iași.
Are o durată de 45 de zile și este deja început.
”Am scos și am contractat serviciile de expertizare a Sălii Polivalente, am semnat contractul cu o companie din Botoșani și urmează ca la începutul lunii iunie să primim documentația în ce privește expertiza”,
Eugen Țurcanu, directorul DSPSA
De asemenea, urmează să fie organizată o licitație și pentru servicii pentru documentație de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI).
”Vrem să încercăm să depunem ca municipiu o solicitare de finanțare pe fonduri europene în ceea ce privește reabilitarea energetică a clădirii, pentru că are nevoie în afară de cum arată în față, necesită și o reabilitare energetică. Și cu ocazia aceasta sperăm să prindem o linie de finanțare și să o facem toată”,
Eugen Țurcanu, directorul DSPSA
În cazul în care nu se va reuși să se implementeze un proiect european, se va încerca atragerea de fonduri de la Compania Națională de Investiții (CNI) sau Ministerul Dezvoltării Regionale.
Tineri avertizați de polițiștii locali după ce s-au „așezat” pe o bancă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Marius Budăi: PSD este garanția creșterii veniturilor românilor!
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024