În data de 18 iulie 2010, orele 20.00 B. Stanislav de 25 ani din mun. Botoşani se deplasa cu un autoturism pe DJ 296 din localitatea Cheleş, com Suliţa, pe relaţia Suliţa-Todireni, iar la km. 13 + 250 m pierde controlul autoturismului datorită unei explozii la anvelopa stânga faţă a autoturismului şi pătrunde pe contrasens impactând un podeţ. În urma impactului a rezultat avarierea autoturismului şi vătămarea corporală a lui M. Sorin de 35 ani, M. Monica Petrionela de 30 ani, M.L. de 5 ani şi M. Alexandru de 17 ani, pasageri ai autoturismului în cauză. Cele patru persoane au fost transportate cu ambulanţa la Spitalul de Pediatrie Botoşani respectiv Spitalul Judeţean Botoşani unde au primit îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză au fost întocmite acte procedurale faţă de B. Stanislav, sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev. şi ped. de art. 184 alin. 1 şi 3 din Codul Penal.