Carnagiul de la Orășeni Deal, acolo unde doi tineri căsătoriți, Ștefan și Mirela Huțanu și-au pierdut viața, a făcut înconjurul țării. Nimic nu ar fi prevestit că un eveniment fericit ce urma să aibă loc, s-a transformat într-o înmormântare cu râuri de lacrimi și regrete.
Trebuiau să fie fericiți, să petreacă, să se bucure de cele mai importante clipe alături de cei doi copii, rodul iubirii lor, însă viața lor s-a terminat sâmbătă, atunci când mașina în care se aflau, a fost făcută zob.
Starea civilă la care se îndreptau Mirela și Ștefan Huțanu urma să fie fotografiată de un tânăr din Botoșani, care a fost părtaș la o scenă cât se poate de groaznică. Băiatul care trebuia să imortalizeze fericirea mirilor (a fratelui celui decedat), a fost cel care le-a dat vestea nunțașilor, vestea că Mirela, Ștefan și Aurel au fost implicați într-un accident rutier grav.
”Mă îndreptam spre Starea Civilă și în momentul în care am ajuns la Orășeni Deal, m-am îngrozit. Am sunat mirii să le spun că întârzii pentru că nu pot să trec din cauza accidentului și m-au întrebat de accident, ce mașini au fost implicate pentru că fratele mirelui nu răspundea la telefon și în momentul în care i-am spus numărul de înmatriculare a izbucnit în plans. Până la urmă am ajuns la Vorona, au făcut starea civilă și în momentul în care am ieșit din primărie au aflat că au murit”, ne-a spus tânărul.
Fotograful a surprins momente cutremurătoare de la locul evenimentului rutier, a pozat ultimele clipe din viața lui Ștefan care stătea pe targă, iar salvatorii se chinuiau să-l stabilizeze pentru a fi transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati din Botoșani. Totodată, a surprins și celelalte victime ale accidentului, pline de sânge și înconjurate de medici.
(Ș.V.)
Sursa foto Facebook
MAI MULTE DESPRE ACCIDENTUL RUTIER CARE A ÎNGROZIT O ȚARĂ ÎNTREAGĂ
[[galerie-foto]]
Dronă misterioasă găsită pe malul Prutului: Un pescar a alertat Poliția de Frontieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
INCENDIU violent într-o gospodărie din județ: Proprietarul a sunat după ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024