La doi pași de centrul municipiului Dorohoi, pe lângă o strada recent asfaltată, se zăresc ruinele fostei fabrici de pâine, acolo unde era odată și o moară de măcinat, scrie Vocea Dorohoiului.
În perioada comunistă și chiar după 1989, era principalul producător de pâine al celui de-al doilea municipiu din județul Botoșani. Imobilul este părăsit de vreo două decenii, nu mai are uși, geamuri, nu este nici îngrădit, iar cărămizile cad una câte una. Un spațiu imens este ocupat de acest schelet care dăinuie în istoria timpului dorohoian.
Mulți oameni munceau odinioară în această unitate, de altfel dorohoienii aveau locuri de muncă în numeroasele fabrici deținute de Întreprinderea Judeţeană de Producţie Industrială şi Prestări Servicii. Chiar și pe binecunoscutul motor de căutare Google apare Fabrica de pâine, și când te aștepți să vezi o unitate închegată în care vuiește lumea de treabă odată ajuns la fața locului te izbești de zidurile părăsite.
”În anii '70 aici se făcea cea mai bună făină, pentru pâine, produse de patiserie și panificație. Acum nu mai este nimic”, a povestit un cetățean aflat în zonă. Anul trecut, Calea Plevnei, care trece la doi pași de clădire, a fost asfaltată.
Pentru un posibil investitor există condiții pentru dezvoltarea unei afaceri, este cale de acces, locație nu departe de centrul municipiului, spațiu este suficient, dar toată reabilitarea și transformarea fostei fabrici necesită investiții serioase, de care nimeni nu pare suficient de interesat, încât să pună acest vis în practică.
CITEȘTE:
Dosare penale, persoane reținute și șoferi lăsați fără permis după acțiunea BLOCADA
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024
Directoarea unei școli din Botoșani decorată de președintele Klaus Iohannis
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024
„Gala Teatrului Vasilache” la Botoșani: Se vor acorda premii și se va lansa și un album aniversar
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024