Ecourile după FC Botoșani – Legia Varșovia 0 – 3, dar mai ales după comportamentul celei mai mari părți a publicului, care a preferat să consume semințe în loc să-și încurajeze favoriții, continuă să producă ecouri. Și nu doar la Botoșani, ci și în presa națională.
Unul dintre editorialiștii de la Gazeta Sporturilor a scris vineri un text despre ceea ce s-a întâmplat la partida de joi, din Europa League, insistând asupra faptului că antrenorul Leo Grozavu a avut curajul de a-și exprima public nemulțumirea față de reacția celor peste 6.000 de oameni, care în cea mai mare pate a timpului au fost acoperiți de cei 300 de fani polonezi.
«Lansase apelul către botoşăneni, „să nu mai privească (sic!) ca la teatru”. Spectatorii n-au ascultat. Au trăit meciul după cum i-a tăiat capul. De fapt, ei au înţeles că FC Botoşani a ajuns în cupele europene într-un timp prea scurt. Că jocul echipei n-a săltat dramatic în două luni, nici n-avea cum!» scrie Maria Andrieș.
Editorialul cuprinde mai multe ironii la adresa roș-alb-albaștrilor, de la ”crema locului opt” la ”trupa lui Grozavu are meritul strict de a fi terminat campionatul pe fabulosul loc opt”, iar antrenorul ”pretinde valuri ca pe Bernabeu”.
Articolul cuprinde și unele erori. Printre altele, se menționează că, ”spectatorii au suportat cheltuielile pentru construirea Municipalului”, ori arena nu este nou construită, este veche de vreo patru decenii, iar la ora la care s-a ridicat majoritatea spectactorilor prezenți pe Municipal la partida cu Legia încă nu era născuți.
Maria Andrieș lucrează din noiembrie 2003 ca editorialist la Gazeta Sporturilor, însă de atunci și până astăzi n-a fost văzută vreodată pe Stadionul Municipal, modul în care se manifestă spectatorii observându-l probabil doar la televizor. (S.B.)
CLICK ȘI CITEȘTE EDITORIALUL
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile