Două licee de la ţară din judeţul Botoşani obţin profit anual de milioane de lei.
Este vorba despre Liceul din comuna Pomârla şi Liceul Tehnologic din comuna Şendriceni. Acestea deţin fie suprafeţe importante de pădure, aşa cum este cazul la Pomârla, fie terenuri agricole şi ferme ca la Şendriceni.
Cele două licee sunt considerate unele dintre cele mai bogate din zona Moldovei. Peste o mie de hectare de pădure şi moştenirea unui mare boier În localitatea Pomârla funcţionează un liceu care poartă numele marelui boier moldovean, Anastasie Başotă. Acesta a trăit acum 150 de ani iar zona Pomârlei a fost unul dintre domeniile sale de suflet. Aici a ridicat o superbă biserică a familiei dar visa şi la întemeierea unei academii pentru copii de ţăran care nu-şi permiteau să facă studiile la oraş.
De altfel părinţii boierului Anastasie Başotă întemeiaseră deja prima şcoală particulară pentru copii de clăcaşi din zonă. Abia după moartea lui Anastasie Başotă, visul boierului a devenit realitate. Acesta a lăsat cu limbă de moarte necesitatea construirii acestei academii plus o importantă donaţie viitoarei instituţii de învăţământ, tocmai pentru a se putea întreţine. La sfârşitul secolului al XIX lea, liceul ”Anastasie Başotă” lua naştere sub forma unei academii pentru copii de la ţară. Era condusă de junimistul Samson Bodnărescu iar renumiţi junimişti, inclusiv Mihai Eminescu sau Ion Creangă au ajuns la Pomârla pentru a ţine prelegeri elevilor. Evident, academia a fost construită din banii lăsaţi moştenire de Anastasie Başotă.
Totodată acelaşi boier a lăsat liceului peste 3000 de hectare de pădure, stejar şi fag. În anul 1948, institutul academic de la Pomârla este lăsat fără toate proprietăţile. Din 1966 a devenit şcoala medie tehnică agricolă. În 1998 a redevenit Liceul Teoretic ”Anastasie Başotă”. În 2007 după ani de procese, Liceul ”Anastasie Başotă” din Pomârla a primit 1808 hectare de pădure, în zonă.
În felul acesta liceul din Pomârla a devenit una dintre cele mai bogate unităţi de învăţământ. Din exploatarea lemnului, anual reuşeşte să obţină venituri de aproximativ 2 miliarde de lei vechi. Cu aceşti bani sunt asigurate cheltuielile de funcţionare dar şi realizarea de investiţii.
”Liceul se autosusţine. Plus că sunt şi lemne pentru foc”, precizează Dumitru Chelaru, primarul din Pomârla.
Profit din exploataţii agricole şi vânzarea laptelui Un alt liceu cu o avere importantă şi care efectiv scoate profit anual este Liceul Tehnologic ”Alexandru Vlahuţă” din Şendriceni. La fel ca omologul său din Pomârla, liceul din Şendriceni este o unitate de învăţământ cu tradiţie. A fost construit la începutul secolului XX, cu sprijinul marilor moşieri şi a proprietăţilor din zonă. A funcţionat drept şcoală normală, fiind o adevărată ”fabrică de învăţători”.
De pe băncile liceului din Şendriceni au ieşit numeroase personalităţi, inclusiv academicieni. La fel ca liceul din Pomârla, şcoala de la Şendriceni şi-a schimbat profilul odată cu instaurarea comunismului în România. A fost transformată în liceu tehnic, pe scurt şcoală de tractorişti. După 1990, liceul a trecut prin ample prefaceri ajungând astăzi liceu tehnologic.
De altfel este unul dintre cele mai apreciate licee tehnologice, atât cu şcoală profesională cât şi cu profile de liceu tehnologic. Aşa cum arată şi conducerea liceului, profilele sunt armonizate cu nevoile de pe piaţa muncii, fiind realizate şi parteneriate cu agenţi economici pentru practica elevilor. Liceul se întinde pe o suprafaţă impozantă cu numeroase hale de practică pentru mecanizatori agricoli, mecanică auto, tâmplărie şi instalaţii. Totodată la Şendriceni au fost amenjate laboratoare de gastronomie, de servirea consumatorilor sau brutărie. Liceul nu are probleme financiare. Din contră scoate profit. Şi asta mai ales datorită celor 50 de hectare pe care le deţine, plus o fermă de vaci.
Pământul este cultivat anual, participând şi elevii care fac practica de mecanizatori agricoli. Recolta este vândută iar profitul este important.
„Anual realizăm cel puţin un miliard de lei vechi profit din vânzarea produselor agricole de pe terenurile proprii. Laptele de la ferma de vaci, la fel, îl vindem. Investim apoi banii în dotările liceului. Am făcut reparaţii cu ei, am cumpărat autoturisme pentru şcoala de şoferi şi multe altele. Totodată, elevii învaţă din plin meseria“, spune pentru Adevărul, Viorel Dohotaru, directorul liceului din Şendriceni.
Totodată laptele obţinute de la vacile din fermă este oferit prin contract, zilnic, unui agent economic care face produse lactate.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Festivalul-Concurs „Mihail Sorbul” și-a desemnat câștigătorii
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
ACUM: Noii consilieri locali adunați în ședință, o demisie în plen
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Putere feminină pentru Parlamentul României – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024